19,83 lei/l Motorină mai scumpă mâine cu 5 bani la 19,83 lei/l benzina rămâne 22,99 lei/l anunț ANRE 300 Persoane traumatizate de gheată la urgență 39 internați 18 operați neurochirurgie 70 consultați 5.000 Avocat din Ungheni reținut de CNA pentru mită primită să influențeze dosar violență în familie 5.000.000 lei Amendă record aplicată Lukoil pentru nepredare active aeroport; Carlyle preia benzinăriile țării
Rusia taie livrările de gaz către Finlanda

Rusia va opri livrările de gaz către Finlanda sâmbătă dimineața, de la ora 7, a anunțat principala companie de gaz finlandeză, Gasum, informează CNN, citat de presa română.

Foto: Profimedia Images

„Este profund regretabil că furnizările de gaze naturale vor fi oprite”, a declarat Mika Wiljanen, CEO al companiei de stat Gasum.

În aceste condiții, Gasum se va vedea astfel nevoită să livreze „din alte surse” gaze către clienții săi, în vreme ce Wiljanen a adăugat că această situație a fost anticipată și că nu vor exista întreruperi în rețeaua națională în următoarele luni.

Vicepreședintele companiei de gaz finlandeze, Olga Väisänen, a declarat pentru CNN că Finlanda va primi gaze via Estonia, prin intermediul conductei Balticconnector.

În același timp, sezonul de iarnă se anunță a fi unul „plin de provocări” pentru finlandezi, a recunoscut Olga Väisänen.

Finlanda a refuzat să plătească în ruble gazele naturale furnizate de Rusia.

Săptămâna trecută, Rusia a oprit furnizarea de energie electrică pentru Finlanda, pe motiv că „ar exista restanțe la plată”.

Finlanda și-a depus oficial, alături de Suedia, candidatura pentru aderarea la NATO, în urmă cu două zile.


Pub