Cererea de arestarea preventivă a lui Călin Georgescu în dosarul de înșelăciune se judecă marți, de la ora 9, la Curtea de Apel București (CAB).
Fostul candidat la prezidențiale, reținut initial pentru 24 de ore, a fost pus sub control judiciar de Tribunalul București, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi constituire a unui grup infracţional organizat.
Decizia instanței a fost atacată atât de procurorii DIICOT, cât și de inculpat. DIICOT cere arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Georgescu, în timp ce fostul candidat la alegerile prezidențiale cere să nu îi fie ridicat controlul judiciar, care nu îi permite, printre altele, să părăsească țara fără acordul autorităților.
Decizia definitivă este așteptată marți la Curtea de Apel București.
Călin Georgescu, trei dosare penale
Este al treilea dosar care îl vizează pe Georgescu, în care acesta este acuzat că l-a înșelat pe omul de afaceri Răzvan Leu cu 1,1 milioane de euro.
În același dosar este vizat și un presupus complice al lui Georgescu, omul de afaceri Ionel Rusen. Și acesta a contestat măsura controlului judiciar, cerând să fie cercetat în libertate.
CAB este așteptată să decidă tot azi dacă va accepta cererea procurorilor pentru arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Luni, Georgescu a avut termen în procesul de tentativă de lovitură de stat, în care sunt judecați Horațiu Potra și alți 20 de inculpați, însă a fost amânat. Instanța a stabilit următorul termen pe 12 octombrie.
Dosarul de înșelăciune a lui Călin Georgescu
Ancheta în dosarul de înșelăciune a pornit de la o plângere depusă de un om de afaceri din Buzău, Răzvan Leu, care susține că ar fi fost păgubit cu suma de un 1 milion de euro.
Leu l-ar fi cunoscut pe Georgescu prin intermediul unui prieten comun, Ion Negoescu, iar fostul candidat i-ar fi propus implicarea într-o afacere cu tranzacții cu metale prețioase.
Afacerea avea nevoie de o linie de credit în valoare de 6 milioane de euro, iar Georgescu i-ar fi recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu un om de încredere, Ionel Rusen, care la rândul lui i-a prezentat un cetățean italian, Massimiliano Arena, reprezentantul unei bănci din Elveția.
În continuare, pentru a obține creditul, lui Leu i s-a cerut să achite o garanție de 1 milion de euro, dintre care 100.000 de euro urmau să fie folosiți pentru a finanța campania lui Georgescu la prezidențiale. Procurorii spun că pentru această ultimă sumă a fost prezentat inclusiv un plan de cheltuieli.
Sechestru pe vila lui Georgescu
Victima a fost convinsă apoi să mai transfere alți 100.000 de euro, cu promisiunea că împrumutul poate crește la 15 milioane de euro.
Împrumutul nu s-a mai realizat, iar omul de afaceri din Buzău a cerut restituirea garanției totale de 1,1 milioane de euro, însă nu a mai primit banii.
După ce Georgescu a fost lăsat în libertate, procurorii au pus sechestru pe vila lui din Mogoșoaia, în vederea recuperării prejudiciului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!