Potrivit martorilor, impactul s-a produs în momentul în care cei doi se aflau pe acostament, în spatele mașinii de serviciu, și documentau un conducător auto staționat. Șoferul care i-a lovit ar fi adormit la volan, lucru confirmat și de șeful IGP.
„Este o tragedie mare aici la noi, cu viteza, camera video nu trebuia pusă acolo, dar aici să nu circulă cu viteză mare. Foarte grea (starea polițiștilor), i-au rupt picioarele, eu îi cunosc”, a declarat un bărbat pentru tvn.md.
„Eram în casă, am auzit un zgomot. Am ieșit, am crezut că soțul meu face ceva, dar era un accident. Am deschis poarta, am ieșit și am văzut un angajat întins la pământ, fără un picior, și un alt bărbat lângă el. Amândoi erau încă în viață. Nu l-am văzut pe șofer în mașina albastră.
Ambulanța a sosit foarte repede, practic în câteva secunde. Mi s-a spus că nu era nevoie să mă apropii, eu mă gândeam că poate este nevoie de ajutor. Dar am văzut deja mulți oameni acolo. Au spus că șoferul a adormit la volan”, a mărturisit o femeie.
Doi polițiști de patrulare au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în satul Grigorăuca, raionul Sîngerei, în timp ce se aflau pe acostament în timpul serviciului. Potrivit informațiilor preliminare, ambii angajați ai Inspectoratului Național de Patrulare au fost transportați la spital în stare gravă, iar poliția investighează circumstanțele producerii accidentului.
La scurt timp, pe rețele au apărut imagini video de la fața locului.
Șoferul care a lovit doi polițiști la Grigorăuca, raionul Sîngerei, ar fi adormit la volan ceea ce a dus la tamponarea angajaților aflați la fața locului, a declarat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
Ulterior, cei doi polițiști care au fost striviți de o mașină la Grigorăuca au decedat la spital.
Cei doi polițiști, care au murit la spital, după ce au fost striviți de un automobil la Grigorăuca aveau 25 și 29 de ani. Poliția Națională a transmis un mesaj de condoleanțe, exprimând regretul profund pentru pierderea celor doi angajați.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!