„Vă așteptăm astăzi, 11.04.2026, la Catedrala Mitropolitană din centrul Chișinăului, începând cu ora 19:00, pentru a lua Lumina Sfântă!”, a menționat Ion Curmei.
O delegație a Mitropoliei Moldovei s-a deplasat la Ierusalim pentru a aduce Focul Haric în Republica Moldova, a comunicat Mitropolitul Vladimir, într-un mesaj video publicat pe rețelele sociale.
Delegația oficială este condusă de Episcopul Filaret de Căpriana, însoțit de protodiaconul Nicolae Ciumacenco, iar partea logistică este asigurată de directorul unei companiei de turism, Ion Curmei.
Într-un Ierusalim marcat de tensiunile și umbrele războiului din Iran, Lumina Sfântă s-a aprins sâmbătă, 11 aprilie, din nou la Biserica Sfântul Mormânt, aducând un moment de liniște și speranță pentru credincioșii din întreaga lume. În ciuda conflictelor care tulbură regiunea, simbolul Învierii își urmează drumul, amintind de puterea credinței de a depăși chiar și cele mai dificile vremuri, scrie Antena3.ro.
Primăria Chișinău informează că, Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii de la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” va putea fi urmărită și online de către enoriași.
Sâmbăta Mare reprezintă ziua în care trupul lui Iisus Hristos a fost pus în mormânt. Este, de asemenea, ultima zi din Săptămâna Patimilor, în care creştinii ortodocși se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Tot astăzi, ajunge în țară Lumina Sfântă de la Ierusalim.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!