
Rocadă la nivel înalt. După ce trei miniștri din Guvernul Recean au demisionat, la finalul săptămânii trecute, astăzi noii membri au și depus jurământul în fața președintei țării. Numele acestora a fost ținut în secret până în ultima clipă.
Vineri, 14 iulie, Ana Revenco, ministra Afacerilor Interne, Lilia Dabija, ministra Infrastructurii, și Anatolie Topală, ministrul Educației, au părăsit componența Guvernului. Cei trei miniștri și-au înaintat demisiile, iar demersurile pentru eliberarea lor din funcții vor fi transmise președintei Maia Sandu.
Au sărit scântei între liderul Partidului Politic Platforma DA, Dinu Plîngău, și deputatul PAS, Mihail Popșoi, după ce ultimul s-a făcut cu o bază de odihnă la Nistru. Aceștia au avut un schimb de replici dure pe Facebook. „Propun doamnei Sandu să fie creată o instituție separată pentru cei mai buni și integri oameni din PAS. Președinte al instituției să fie Spînu, iar vice – Popșoi”, a scris Plîngău. Vicepreședintele Parlamentului a venit cu o reacție, menționânt că a rămas „uimit” de postarea acestuia. „Te-am recomandat ca potențial lider al unui partid pro-european partener al PAS. M-am înșelat”, a menționat Popșoi.
Liderul Partidului Politic Platforma DA, Dinu Plîngău, a venit cu un comentariu privind acuzațiile deputatul PAS, Mihail Popșoi, pe marginea subiectului bazei de odihnă la Nistru, procurată de ultimul. „A fost lansat un nou program pentru diasporă. Cei care revin acasă pot procura o bază de odihnă la preț de 60.000 euro, sau o casă cu două etaje în Durlești cu 10.000 euro. Autorii programului sunt deputații PAS. Deocamdată proiectul e pilot și a fost testat doar pe deputații din Parlamentul Republicii Moldova. Muritorii de rând îl pot contacta pe Mihai Popșoi pentru mai multe detalii despre grandiosul program imobiliar”, a notat Plîngău.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!