79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Putin acuză „unele state” că încearcă să rescrie istoria lumii pentru „a slăbi Rusia”

Președintele rus Vladimir Putin afirmă că unele țări fac încercări de a rescrie istoria cu scopul de a slăbi Rusia. El nu a numit țările respective, dar a spus că acest scenariu a fost deja testat în Ucraina, informează Digi24.ro. 

Foto: Profimedia Images

„Încercările unor state de a rescrie, de a remodela istoria lumii devin din ce în ce mai agresive și au un scop evident în legătură cu societatea noastră, cel puțin, de a dezbina, de a ne lipsi de linii directoare, în ultimă instanță, de a slăbi Rusia și a-i slăbi suveranitatea, de fapt, de a-i zdruncina suveranitatea”, a declarat Vladimir Putin marți, la un forum cu importanți lideri ai Rusiei, potrivit TASS.

„Distorsionarea istoriei, cultivarea unor mituri, erodarea valorilor - în multe aspecte, de aici, din aceste mituri, începe formarea unor state și a unor națiuni. Astfel de scenarii, după cum vedem, au fost deja testate în unele țări, inclusiv în Ucraina”, a mai adăugat Putin. „Au fost încercări de a face același lucru cu țara noastră, cu Rusia, dar am pus bariera la timp și destul de ferm ca să ne apărăm interesele”, a mai spus președintele rus.


Pub