Bilanțul a continuat să crească pe parcursul nopții. Autorităţile militare au raportat iniţial pagube materiale în cel puţin două cartiere ale oraşului şi au îndemnat locuitorii să se adăpostească.
„Kievul este atacat de rachete inamice", au scris autorităţile militare din capitala ucraineană pe canalul lor Telegram. Președinția ucraineană l-a acuzat pe liderul de la Kremlin Vladimir Putin că are „doar dorința de a ucide”. Jurnaliştii AFP au auzit primele explozii puternice care răsunau în jurul oraşului, precum şi zboruri ale dronelor deasupra capitalei ucrainene.
Un jurnalist AFP a văzut aproximativ zece locuitori care s-au refugiat într-un adăpost la subsolul unei clădiri rezidenţiale imediat ce a sunat alerta antiaeriană. În oraşul Harkov, primarul acestuia, Igor Terejov, a anunţat de asemenea „atacuri repetate cu rachete” asupra oraşului său, fără a menţiona deocamdată vreo victimă.
Pe de altă parte, într-o declaraţie pe Telegram, Andrii Iermak, şeful administraţiei preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a denunţat faptul că „Rusia atacă Kievul, Harkovul şi alte oraşe cu rachete şi drone”. Preşedintele rus Vladimir „Putin îşi arată doar dorinţa de a ucide”, a spus el. El a cerut ca „focul să înceteze” şi ca „atacurile asupra civililor să înceteze”.
La Washington, preşedintele american Donald Trump l-a atacat violent miercuri pe omologul său ucrainean, acuzându-l că a făcut remarci „incendiare” despre Crimeea, anexată de Rusia în 2014, într-un moment în care a declarat că un acord cu Moscova era „foarte aproape”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!