79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Un vameș și complicele său, reținuți, după ce ar fi introdus ilegal în țară haine în valoare de peste 700 mii lei

Un angajat al Serviciului Vamal și complicele său, bănuiți de contrabandă, au fost reținuți de Departamentul antifraudă și conformare al Serviciului Vamal de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Potrivit oamenilor legii, persoanele ar fi introdus ilegal în țară articole vestimentare de peste 700.000 lei.

Foto: poza simbol

Perchezițiile au avut loc joi, în municipiile Chișinău și Ungheni. Ca urmare a acestora, au fost ridicate dispozitive de telecomunicații și înscrisuri.

Persoanele reținute în vârstă de 28 și respectiv 48 de ani, pe parcursul urmăririi penale se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Urmărirea penală continuă, pentru cercetarea tuturor aspectelor infracțiunii investigate.


Pub