„Astfel, doar în ziua desfășurări scrutinului pot solicita și obține gratuit buletine de identitate provizorii următoarele categorii de cetățeni:
- persoanele înregistrate la domiciliu și/sau la reședința temporară până la data de 05.08.2023, precum și cele care și-au schimbat domiciliul/reședința temporară în perioada 07.08.2023 – 03.11.2023 în aceeași unitate administrativ-teritorială (comună, oraș, municipiu);
- studenții și elevii cu drept de vot, înmatriculați la instituțiile de învățământ în localitatea în care și-au stabilit domiciliul sau reședința temporară după data de 05.08.2023, la prezentarea carnetului de student/elev cu înscrieri privind instituția de învățământ la care sunt înmatriculați din localitatea respectivă.
Totodată, în ziua desfășurării alegerilor locale generale, cetățenii pot primi buletinele de identitate solicitate până la data de 3 noiembrie 2023.
Pe data de 5 noiembrie 2023 toate centrele multifuncționale ale ASP vor activa cu program special de muncă: 7:00-21:00”, se arată în nota instituției.
Pe 6 octombrie a început campania electorală pentru concurenții înregistrați la alegerile locale generale. În acest sens, CEC a reiterat drepturile și obligațiile concurenților electorali.
Comisia Electorală Centrală a informat concurenții electorali că schimbările în listele de candidați pot fi făcute până pe 6 octombrie curent. În conformitate cu prevederile legale, până la începerea campaniei electorale, adică cu cel târziu 30 de zile înainte de ziua alegerilor, partidele politice și blocurile electorale au dreptul să solicite înlocuirea unui candidat din lista înregistrată prin retragerea acestuia și desemnarea unui alt candidat.
Pe 29 septembrie a început perioada de depunere a documentelor pentru înregistrare a candidaților la alegerile locale generale din 5 noiembrie curent, pentru circumscripțiile de nivelul întâi (primari ai satelor, comunelor, orașelor și municipiilor, consilieri în consiliile sătești, comunale, orășenești și municipale).
Comisia Electorală Centrală a anunțat că a început perioada electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023. Potrivit legislației, aceasta durează până în ziua în care rezultatele alegerilor sunt confirmate de către organele competente, dar nu poate fi mai mare de 120 de zile, menționează responsabilii.
Totodată, CEC a aprobat Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor locale generale din data de 5 noiembrie 2023. Astfel, perioada de desemnare și înregistrare a candidaților va începe pe 6 septembrie 2023, iar campania electorală - pe 6 octombrie 2023.
Cetățenii cu drept de vot trebuie să respecte câteva condiții speciale pentru a participa la alegerile locale din acest an. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, Codul electoral prevede că dreptul de vot se exercită în localitatea în care alegătorul își are domiciliul. Dacă alegătorul are domiciliu și reședință temporară, acesta votează în localitatea în care își are reședința temporară valabilă. Iar atunci când termenul reședinței a expirat, alegătorul votează în localitatea unde este domiciliat.
Alegerile locale generale vor avea loc pe data de 5 noiembrie 2023.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!