„Este membru al Corpului de Control. Nu știu ce insinuați, nu este rudă, este un profesionist angajat în corpul de control”, a declarat aceasta.
La mijlocul lunii septembrie, numirea lui Cușnir a trezit nedumerirea fostului deputat al Platfomei DA, Alexandr Slusari. Acesta se întreba dacă este sau nu un conflict de interese între funcția acestuia și misiunea pe care o are de îndeplinit întrucât ultimul este delegat să efectueze control în cadrul Agenției Proprietății Publice la programele investiționale, Aeroport, Air Moldova, Arena Națională, deși în trecut el a activat în cadrul acestei Agenții.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!