Procurorii au contestat decizia.
„Procurorii din cadrul Oficiului Botanica al Procuraturii Chișinău au contestat cu recurs la curtea de apel soluția”, a declarat pentru UNIMEDIA purtătoarea de cuvânt a PG, Violina Moraru.
Tiktoker-ul „Nikoglai”, pe numele său Nikolai Lebedev, a fost reținut împreună cu soția sa, fiind suspectați pentru trafic de droguri.
Ulterior, au apărut primele imagini de la perchezițiile efectuate la cuplu.
Cei doi sunt cercetați după ce ar fi folosit rețelele de socializare, unde aveau un auditoriu de peste 12 milioane de urmăritori, pentru promovarea consumului de droguri și, în anumite cazuri, pentru comercializarea acestora.
Vestea arestării lui „Nikoglai” a ajuns până în Dubai. Danya Milohin a venit cu o primă reacție după ce prietenul său a fost reținut pentru trafic de droguri, la Chișinău: „E un tip care poate scăpa”, a declarat acesta pe rețele.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!