Vicepreședinta fracțiunii, Elena Grițco, a declarat la briefingul de presă că oamenii vor răspunsuri clare și responsabilitate pentru scumpirile facturilor la gaze.
„Tarifele la gaze au crescut dramatic. Oamenii au suportat scumpiri peste scumpiri. Li s-a spus că așa este piața, că nu există alternativă și cel mai important, că acesta ar fi prețul libertății și independenței. Dar astăzi oamenii vor un răspuns mult mai simplu și mult mai direct: a cumpărat statul gaz la un preț corect sau l-a cumpărat intenționat mai scump? A existat incompetență sau rea-credință?”, a declarat Elena Grițco.
Ea a subliniat că Partidul Nostru nu cere probe sau secrete din dosare, ci doar adevărul și asumarea responsabilității. Ea menționat că „fiecare contract are o semnătură și, dacă au existat greșeli sau abuzuri, ele trebuie investigate și sancționate. Cu nume și prenume”.
„Oamenii nu mai vor explicații generale. Ei vor să știe dacă cineva va răspunde pentru sărăcirea lor. Statul nu poate cere sacrificii la infinit. Fracțiunea Partidul Nostru va insista pe transparență și pe răspunsuri clare. Și vom continua să apărăm dreptul oamenilor de a cunoaște cum sunt gestionate resursele energetice ale țării”, a conchis Elena Grițco.
Anterior procurorii au recunoscut că investighează sub aspect penal legalitatea achiziției gazelor naturale. De asemenea, au existat și dosare penale în raport cu unele contracte la Termoelectrica, inclusiv care se referă la îngroparea păcurii, acțiune dezvăluită în 2023 de către președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!