Zece ambulanțe au sosit la fața locului, pentru a acorda îngrijiri răniților. Conform martorilor, șoferița a accidentat mai întâi o fată, iar mai mulți fani au început să o înjure, să lovească mașina și să arunce cu diverse obiecte spre ea. Femeia, nervoasă, nu a mai ținut cont de nimic, a accelerat și a intrat în grupurile de suporteri. Poliția a intervenit imediat și a dus-o pe șoferiță în arest.
Incidentul a fost anunțat la difuzoarele arenei, în minutul 7 al partidei: „Atenție: Vă informăm că accidentul care a avut loc în afara stadionului este sub control și nu au existat răniți grav”, au anunțat reprezentanții lui Espanyol pe stadion, după care arbitrul a oprit jocul. Centralul Soto Grado a discutat cu oficiali ai ambelor echipe și cu un membru al Mossos d'Esquadra (poliția catalană). S-a decis ca meciul să fie reluat, însă fanii de la peluză ai formației gazdă au părăsit arena, considerând că meciul nu ar fi trebuit continuat.
FC Barcelona a învins prin golurile lui Yamal și Fermin Lopez, punând în vitrină al 28-lea titlu de campioană în LaLiga. Catalanii nu mai pot fi ajunși de Real Madrid, rivala aflându-se la 7 puncte distanță, cu două etape rămase de disputat. La primul sezon sub comanda lui Hansi Flick, Barcelona a câștigat al treilea trofeu, după Supercupa Spaniei și Cupa Regelui.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!