(video) „Eu sunt distrusă”: Carolina, tânăra care a stat 3 luni la pușcărie pentru că a fost „confundată”, încă luptă pentru dreptate: Voi scrie o plângere pe toți cei implicați

Carolina Romanciuc, tânăra mamă din Tighina care susține că a ajuns din confuzie într-un dosar penal și a stat după gratii 3 luni, doar pentru că ar semăna cu adevărata suspectă, este în pragul disperării. „Cinci luni de bătaie de joc, 3 luni după gratii, 2 sub control judiciar, fără să-mi văd copilul, pentru ce? Presupun că s-a dat mită să se tragă de timp cu mine, să închidă gura victimelor, iar adevărații suspecți să fugă din țară”, a declarat tânăra la Verdict.

Foto: captură

Coșmarul Carolinei - o tânără mamă, care locuia în Tighina și lucra tot acolo frizeriță, a început în ianuarie 2025, când două persoane i-au bătut la ușă și i-au spus că ea ar fi participat, alături de alți suspecți, într-o schemă de escrocherie.

Este vorba despre compania din Stăuceni care a luat bani de la mai multe victime cu promisiunea de a le aduce mașini și tehnică agricolă din străinătate, apoi, pur și simplu, a dispărut.

Deși spune că nu a fost de 4 ani în Chișinău, Carolina s-a trezit ca figurantă în dosar - că ar fi fost asistentă în compania de la Stăuceni.

Având încredere în organele de drept și în nevinovăția sa, tânăra s-a prezentat benevol la secția de poliție, iar după o zi de audieri și mai multă tăcere, seara i s-a spus - „scoate șireturile”.

„Trei luni de zile am stat închisă, procurora a spus că nu vreau să colaborez cu poliția, dar eu singură m-am prezentat la poliția din Chișinău. Primul gând al meu a fost „cum se va descurca oare mama mea, care e în vârstă, cu copilul meu de 3 ani”.

O greșeală a organelor foarte mare - eram distrusă, cu moralul la pământ, așa și-au bătut joc de o persoană nevinovată”, spune Carolina.

Pentru că nu era auzită de organele de urmărire penală, cei apropiați Carolinei au decis să efectueze propria investigație. Colegele de la frizerie au dat de urma presupus adevăratei suspecte, fata cu care a fost confundată Carolina, care, la fel, este din Tighina.

„Fratelui meu i-au propus să aducă fata cealaltă cumva de la Bender la Chișinău, ca până nu o aduc pe ea, eu am să figurez. Cineva însă l-a sfătuit să nu facă acest lucru, că intervine în urmărirea penală și va putea fi tras la răspundere.

Am schimbat avocatul, am făcut alte demersuri de a chema martori, colegii mei de la lucru, graficul meu din acea perioadă, cum lucram - și toate au fost acceptate. 

Am adus și alte probe și sper să-mi demonstrez nevinovăția și voi cere compensații morale - 5 luni am fost privată de libertate, 3 luni în pușcărie, două cu brățară. Copilul meu a suferit, eu nu am putut-o vedea 3 luni.

Psihologic și moral am fost afectată foarte mult, am devenit mai retrasă, mai tăcută, sunt nevoită să îmi încep viața de la zero, am pierdut lucrul. Multe persoane care mă cunosc îmi spun că m-am schimbat. Sunt foarte atentă acum.

Eu am fost reținută ca să închidă ochii și gura părților vătămate.

Bănuiesc că s-a dat mită ca să fie închis cineva ca să se liniștească apele, iar ceilalți să reușească să fugă din țară. De exemplu, fata cu care am fost confundată nici nu există în dosar.

Doi polițiști din Bender (n.n. Tighina) erau clienții mei, au fost în decembrie și s-au frezat la mine. Dar ei, nu știu, așa de tare s-au speriat, că nu au vrut să depună mărturii.

Am auzit că și părțile vătămate sunt speriate. Oamenii spun că ei nu o cunosc pe Carolina, dar procurorul le spune că are probe deja că ar fi fost ambele.

O parte dintre victime a vrut să facă o petiție, să o recunoască pe cealaltă persoană, cu tatuaje, pe nume Galina, ca bănuită, însă ofițerul de urmărire penală mereu spune că nu are timp”, afirmă tânăra.

Deși în prag de disperare, Carolina spune că nu va renunța și va cere tragerea la răspundere a organului de urmărire penală și a tuturor celor implicați în ilegalitatea împotriva sa.

„Urmează să avem o judecată, iar după aceasta vom depune o plângere pe organul de urmărire penală și pe toți cei implicați.

Eu am să merg până la urmă, dacă nu voi fi auzită în țara mea, voi apela și la țara vecină.

Așa o rușine, atât de mult să-și bată joc de familia noastră, pentru ce? Eu am fost eminentă la școală, un exemplu, niciodată nu am avut probleme și treabă cu poliția”, spune tânăra printre lacrimi.


Carolina Romanciuc, o tânără mamă din Tighina, a fost reținută și ținută trei luni în pușcărie, după ce ar fi fost confundată cu o altă femeie implicată în schemă de escrocherie cu mașini de lux de la Stăuceni. Într-un interviu pentru Adrian Prodan, aceasta a relatat că deși nu are nicio legătură cu dosarul, autoritățile au ignorat toate probele și mărturiile, lăsând-o fără libertate și fără dreptul de a-și vedea fetița de doar trei ani. Acum, după eliberare, tânăra trăiește sub control judiciar, iar copilul ei a rămas în grija părinților, în stânga Nistrului.

Carolina Romanciuc, tânără din Tighina care a fost reținută și ținută trei luni în pușcărie, după ce ar fi fost confundată cu o altă femeie implicată într-o schemă de escrocherie cu mașini de lux de la Stăuceni riscă să fie cercetată din nou, după ce Procuratura Rîșcani ar fi contestat la Curtea de Apel decizia de a o elibera.

Pe 16 august 2025, tânără a fost scoasă de sub control judiciar: „Procurorii încă mă mai poartă pe drumuri, dar eu nu dau mâinile jos”.

Mai mulți moldoveni au ajuns victimele unor escroci, care le-ar fi promis să le vândă diverse utilaje agricole, iar pentru a semna contractul, solicitau un avans de câteva mii de euro sau chiar suma intergală. În cele din urmă, „afaceriștii” au dispărut cu tot cu bani, fără a mai livra marfa, iar oamenilor nu le-a rămas decât să se plângă la Poliție. Fiul uneia dintre victime a oferit, pentru UNIMEDIA, detalii despre schema prin care tatăl său a fost lăsat și fără bani, și fără tehnică.

Eu foarte mult mă tem, eu risc de la 8 la 15 ani. Copilul stă la părinți, îmi este foarte greu să mă stabilesc aici, în Chișinpău. Eu visez cum eu sunt aoclo, cum eu iar nimeresc acolo, văd fetele de acolo, moral am fost distrusă. Se tergiversează totul,. au toate dovezile că eu nu sutn vinovată, dar s epare că lor nu le convine.

O altă victimă a relatat, pentru UNIMEDIA, cum a fost convinsă să dea 3 mii de euro avans pentru un automobil pe care urma să îl primească până la 30 decembrie. Când și-a dat seama că a fost amăgită, a mers la sediul companiei, unde a semnat contractul cu administratoarea, dar a găsit ușa încuiată, iar la numerele de telefoane afișat pe site-ul de publicitate nu mai răspunde nimeni.

O altă victimă a escrocilor cu firmă deschisă la Stăuceni a făcut dezvăluiri, după ce a achitat 9400 € pentru un Nissan Qashqai, care urma să-i fie livrat din Polonia. Bărbatul a relatat că a plătit suma integrală pe automobilul care i-a fost prezentat la calculator, în fotografii și video, și care urma să ajungă în Moldova în maxim 28 de zile de la data semnării contractului.

Victimele escrocilor cu firmă la Stăuceni, care au dat mii de euro pentru a achiziționa mașini sau utilaje agricole de peste hotare, dar așa și nu le-au primit, s-au plâns și la Procuratură, după ce au văzut că răspunsul anchetatorilor de la Inspectoratul de Poliție Rîșcani, unde s-au adresat inițial, întârzie. Păgubiții au declarat, pentru UNIMEDIA, că au depus câte o plângere colectivă la Procuratura Generală și la PCCOCS, dar și separate, la fiecare instituție în parte.

Tot victimele au comunicat, pentru UNIMEDIA, că doi suspecți au fost reținuți, o femeie și un bărbat. Solicitată de UNIMEDIA, Poliția a ezitat să ne ofere informații de interes public, invocând „protecția datelor cu caracter personal”, dar unele dintre persoanele pătimite ne-au confirmat că au fost invitate la Inspectoratul Rîșcani, pentru a-i identifica pe reținuți.

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Rîșcani, a finalizat urmărirea penală și a expediat în judecată dosarul în privința unui învinuit în schema de escrocherie.


Pub