4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(video) Nicole Kidman, fascinată de „Danaida” lui Constantin Brâncuşi: Actrița a promovat sculptura, ce urmează să fie scoasă la vânzare pentru o sumă fabuloasă

Sculptura „Danaida” de Constantin Brâncuși a devenit piesa centrală a unei campanii internaționale de promovare realizate de casa de licitații Christie’s, lucrarea urmând să fie scoasă la vânzare la New York, cu o estimare de până la 100 de milioane de dolari.

Foto: Captură ecran

Într-un videoclip de promovare, actrița Nicole Kidman vizitează galeriile Christie’s din Rockefeller Center, New York, unde interacționează cu sculptura realizată de Brâncuși în 1913. Materialul este construit într-o atmosferă cinematografică, pe fundalul piesei „Golden Years” a lui David Bowie, fiind descris de organizatori drept o experiență „de vis” menită să evidențieze emoția întâlnirii cu arta.

Lucrarea „Danaida”, considerată una dintre creațiile fundamentale ale sculptorului român și un reper al artei moderne, provine din colecția regretatului magnat media S.I. Newhouse. Specialiștii estimează că aceasta ar putea stabili un nou record de preț pentru o operă Brâncuși.

„Nicole Kidman - ea însăși o icoană statuară și o muză pentru mulți - înconjoară „Danaida”, una dintre cele șase create de Brâncuși, profund fermecată de frumusețea sa atemporală. Alchimia sa artistică este în același timp captivantă și transformatoare. Forma pură și esențială a „Danaidei” este considerată începutul sculpturii moderne.

«Priviți sculpturile mele până când reușiți să le vedeți», spunea odată Brâncuși. Sfera fără sfârșit fixează privirea, formele circulare continuă la nesfârșit, purtând privitorul într-o călătorie în jurul sculpturii. O frumusețe care este în același timp recognoscibilă și atemporală, atât din prezent, cât și din epoci trecute”, se arată în prezentarea casei de licitații.

Licitația va avea loc pe 18 mai, în cadrul evenimentului „MASTERPIECES: The Private Collection of S.I. Newhouse”, organizat de Christie’s la New York. Casa de licitații mizează pe impactul vizual și simbolic al lucrării pentru a atrage interesul colecționarilor internaționali.


Pub