„Nu am avut intenția să comentez alegeri locale. Credeam că tuturor de la guvernare le era clar cât de alarmante sunt rezultatele scrutinului de ieri. Însă am citit postarea triumfalistă a lui Andrei Spînu și am rămas perplex. Omul acesta în loc să-și asume anumite greșeli și să plece, se ocupă cu hipnoza colectivă a cetățenilor despre mesajul pro-european, auzit în toată țara, și despre 240 de primari PAS.
Haideți, Andrei Andreevici, să analizăm situația la rece și cu cifre. Nu voi opera cu cuvinte extremiste despre eșecul total și despre catastrofă. Până acolo mai este. Dar voi tare ați scurtat acest drum.
Având puterea absolută în țară și sprijinul fără precedent din partea partenerilor externi, PAS a obținut circa 305 mii de voturi. De două ori mai puțin față de alegeri parlamentare, chiar dacă excludem votul diasporei. Partidul de guvernare a fost votat în țară doar de puțin peste 26,5% din alegători.
PAS nu a obținut 50+1 procente în niciun raion. Candidații partidului au câștigat scrutinul din primul tur doar în trei centre raionale. Exact același număr de primării are Partidul Nostru, liderul căruia până la alegeri nu era pe radarul politic și practic nu s-a ocupat cu partidul său până la începerea campaniei electorale. Iar socialiștii au trecut din primul tur primarii săi în 6 orașe-rezidențe, inclusiv în două din centrul țării, cum ar fi Criuleni și Anenii Noi.
Nu văd mare motiv de mândrie pentru victoria celor 240 de primari, preponderent în satele mici. Mergeți pe calea veche politică, pavată de comuniști, PLDM și PD, după ce aceia au accesat la actul de guvernare la nivel central. Succesul relativ era obținut prin racolarea primarilor din alte partide cu promisiuni de conectare la programe cu denumiri pompoase de genul Satul Moldovenesc, Drumuri bune 1-2, Satul European. Se schimbă doar denumirele, metodele rămân aceleași. În localitățile rurale, chinuite de sărăcie, centralizarea excesivă și lipsa reformei administrativ-teritoriale, sărmanii edili nu prea au de ales. În cazuri mai complicate ajută ANI sau CNA. Au fost publicate și probe. Mulți dintre primari a câta oară sunt nevoiți să-și schimbe chipiul politic, de dragul atragerii fondurilor, oricât de mici ar fi ele. În orașele care sunt un pic mai independente financiar, vedem cu totul altă atitudine și alte rezultate la vot. Apropo, în procesul de vânare a primarilorm partidul de guvernare a intrat în mare conflict cu alte partide proeuropene, ceea ce ar complica acum enorm crearea alianțelor în consiliile raionale. Dar, cel mai important, că mulți dintre acești primari, care în mare parte au asigurat acum voturi pentru PAS, la primul vânt al schimbărilor politice la nivel central o să uite de Spînu, cum au uitat de Voronin, Filat, Plahotniuc și Dodon.
Asta este realitatea, domnule Spînu. Mesajul alegătorilor eu îl înțeleg în felul următor: după mai mult de doi ani de guvernare unipersonală ajunge să ascundeți după situația geopolitică dificilă și agresiunea Federației Ruse, care într-adevăr există, multiplele greșeli în politica internă, ce țin de procurări excesive de gaze scumpe, lipsa reformei descentralizării, distrugerea producătorilor autohtoni, trenarea reformei justiției, razborci în cadrul organelor responsabile pentru combaterea corupției și lupta inconsecventă și fragmentară cu grupările politico-criminale. Foarte multe declarații stufoase, după care nu urmează acțiuni concrete sau aceste acțiuni sunt extrem de tardive și nefinalizate, care combat consecințele problemelor și nu originea acestora. Foarte multe justificări și nimic asumări.
În concluzie. După mine, votul de ieri este ultimul clopoțel pentru PAS. Nu mă interesează atât soarta acestui partid, cât faptul că poate fi ratată ultima încercare reală de integrare europeană. Repet a câta oară că e nevoie de corectarea actului de guvernare și consolidarea tuturor forțelor pro-europene și naționale. Matematica scrutinului de ieri strigă despre acest lucru. Totodată, partidele extraparlamentare de dreapta și de centru la fel trebuie să analizeze cifrele alegerilor. Platforma Da, LOC, CUB, Democrația Acasă, Partidul Schimbărilor, oare voi nu vedeți matematica separat și nu puteți aduna aceste cifre împreună politic? Cu anumite condiții aveți și loc de dialog cu PLDM și PSDE. Trebuie de creat un pol de alternativă proeuropeană și unionistă fără PAS, dacă la ei nu trece miopia politică nici după acest duș rece.
P.S.: Pe final, două cuvinte despre Chișinău. Personal consider că domnul Carp a avut o campanie electorală bună și a vorbit preponderent despre problemele orașului. A fost cel mai reușit candidat din partea guvernării. Dar faptul întârzierii cu desemnarea lui, plus problemele menționate mai sus au influențat puternic rezultatul. Plus, în campania locală la nivel central PAS prea a îndoit bățul geopoliticii, când vorbeau despre alegeri în capitală și cumva au astupat mesajele profesionale ale candidatului lor despre dezvoltarea orașului. Cunosc mulți alegători, care au fost iritați de această disonanță și s-au speriat că primarul din oraș de la PAS va depinde prea mult de guvernarea centrală cu interese de acolo, așa cum a fost în perioada lui Chirtoacă. Oricum, chiar dacă merg contra trendului, îl felicit pe Lilian cu prestația lui. El, în timp foarte restrâns, a făcut maximum ce a putut”, a scris Alexandr Slusari.
Pe 5 noiembrie, moldovenii au fost așteptați la vot, ca să-și aleagă primarii și consilierii locali. UNIMEDIA a transmis live toate evenimentele importante.
Pentru cele 898 de funcții de primar, au fost înregistrați peste 3 900 de candidați, iar pentru cele 11 058 mandate de consilier în consiliile locale - peste 56 mii de persoane. Mai mulți dintre aceștia au picat însă din buletine, după ce Comisia pentru Situații Excepționale a exclus din cursă Partidul Șansă.
În șapte municipii din Moldova, primarii au fost aleși din primul tur. Trei sunt candidați independenți și patru reprezentanți ai partidelor de opoziție. Concluziile au fost prezentate de expertul Veaceslav Ioniță.
La Chișinău, liderul MAN, Ion Ceban, a obținut 50,62% din voturi, conform procesării celor 305 procese verbale. Astfel, potrivit legislației, acesta ia al doilea mandat de primar al capitalei. În același timp, deputatul PAS Lilian Carp a luat 28,23%.
La Orhei, jurnalista Tatiana Cociu, candidata partidului Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, susținută de liderul Șansa, Alexei Lungu, după ce acesta a fost exclus din alegeri, a câștigat alegerile, cu 57,59% din voturi.
PAS a pierdut alegerile în satul de baștină al Maiei Sandu. Candidatul PSDE Mosoreti Dmitri va prelua Primăria, după ce a obținut 69,03% din voturi.
În satul de baștină al premierului Dorin Recean un candidat PAS a câștigat din primul tur fotoliul de primar. Este vorba despre localitatea Mîndîc, raionul Drochia, unde a fost ales Recean Ion.
La Grozești vine turul II. În satul de baștină al lui Vladimir Plahotniuc, doi candițați la Primărie au acumulat voturi aproape de egalitate, dar nu suficiente pentru a câștiga.
PSRM nu a avut candidat la Sadova. În satul de baștină al ex-președintelui de stat, Igor Dodon, candidatul independent Anghel Tudor a câștigat Primăria. Potrivit datelor preliminare, prezentate de CEC, acesta a obținut 60,65% din voturi.
La Briceni, candidatul PSRM a câştigat detaşat în primul tur. Socialiştii au acumulat majoritatea şi în Consiliul Raional.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, susține că „PAS a câștigat alegerile în țară”. „Probabil cea mai importantă concluzie a acestor alegeri este faptul că mesajul pro-european a câștigat detașat în toată țara”, a scris Spînu, într-o postare pe Facebook.
În 45 de localități din țară nu a existat concurență electorală la alegerile locale generale. Alegătorii au găsit în buletinele de vot câte un singur candidat la funcția de primar.
Totodată, patru candidați la funcția primar, doi de la PAS, unul de la PSRM și unul de la PSDE, au obținut zero voturi la alegerile locale. Este vorba despre localitățile Malinovscoe, Hiliuți, Pociumbăuți și Nihoreni, din raionul Rîșcani.
Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a susținut un briefing de presă, după rezultatele finale ale alegerilor locale. „Am fi vrut să avem și un Chișinău condus de un primar european, cu adevărat. Însă, respectăm alegerea chișinăuienilor, vom învăța din acest vot și vom munci și mai mult”, a declarat politicianul.
Candidatul PAS a câștigat alegerile în comuna Drăsliceni din raionul Criuleni, din care face parte și Ratuș - satul de baștină al ministrului Muncii, Alexei Buzu, dar și al ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu. Și ministrul de Interne, Adrian Efros, precum și noul șef ANTA, Vasile Chetrușca, tot din această localitate sunt.
„Este pentru prima data când, după alegeri, datele s-au oprit a mai fi prezentate pe site-ul CEC pentru Chișinău”. Reacția aparține primarului capitalei, Ion Ceban, la aproape trei ore de la închiderea secțiilor de vot. Între ora 23:00 și 23:45, pe site-ul Comisiei Electorale Centrale nu s-au mai actualizat rezultatele alegerilor din Chișinău. Nici în multe localități nu s-a schimbat situația în acest interval orar.
Lilian Carp, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate la șefia capitalei, a venit cu comentariu, după ce a pierdut alegerile din primul tur. „Cum spuneam, cetățeanul este cel care decide soarta orașelor și satelor în alegerile locale. Locuitorii din Municipiul Chișinău și-au dat votul și eu respect acest vot”, a scris politicianul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!