36,28 lei/l Motorina urcă la 36,28 lei/l, benzină coboară la 31,40 lei/l – noile prețuri ANRE 200 Aproape 200 sesizări violență domestică: 6 ordinanțe protecție, 14 procese-verbale 20,0905 lei/EUR Euro scade la 20,0905 lei, dolarul la 17,9476 lei – cursul BNM de luni 1.000 lei Compensații de până la 1.000 lei pentru 660.000 de gospodării: buget 2,7 mld lei sezon rece
Ultima oră! Avia Invest, care deține Aeroportul Internațional Chișinău, a fost vândută: Familia Rothschild, beneficiarul companiei

95% din compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău a fost achiziționată de NR Investments Ltd, un vehicul de investiții imobiliare din Guernsey, Insulele Channel, anunță printr-un comunicat compania care a achiziționat Avia Invest.

Foto: UNIMEDIA

Acordul a fost ratificat între reprezentanții Avia Invest și beneficiarul exclusiv al NR Investments, Nat Rothschild, astăzi, 19 august.

Contactați de UNIMEDIA, reprezentanții Companiei Avia Invest au confirmat informația.

NR Investments are „experiență în investițiile din infrastructura centrală și imobiliară. Investițiile anterioare includ marina Porto Montenegro; Trigranit, cel mai mare dezvoltator imobiliar din Europa Centrală; complexul de film Korda Studios din Budapesta, Ungaria, precum și multiple proiecte independente în toată regiunea”.

NR Investments este, de asemenea, cel mai mare acționar (26,5% din 2009) al Volex, un producător de cabluri electrice, cu sediul în Manchester. Mai mult, Rothschild deține o cotă de 11% în BR Properties, o companie de proprietăți braziliene.

Acordul de concesiune a Aeroportului Chișinău a fost semnat pe 30 august 2013, între Agenția Proprietății Publice și compania Avia Invest, fondată pe 2 august 2013, cu un capital social de 85,1 milioane de lei, divizat în părți egale între firmele rusești Habarovski Aeroport și Kolomenski Zavod, scria mold-street.com.

Condițiile de concesionare a Aeroportului Chișinău sunt, la moment, analizate de Comisia de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizărilor proprietății publice începînd cu anul 2013.


Pub