„Astăzi, 1 mai, marcăm cu profund respect și admirație jubileul de 75 de ani al unei personalități emblematice a culturii naționale – Artist al Poporului, compozitor, dirijor și Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău.
Vă adresăm cele mai alese gânduri de sănătate, inspirație fără sfârșit și putere de a continua să creați și să dăruiți frumusețe! Fie ca fiecare zi să vă fie luminată de armonie, recunoștință și împliniri pe măsura unei cariere cu adevărat excepționale. Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați oferit culturii noastre – pentru muzica ce ne unește și ne înalță”, a scris Direcția pe rețele.
Flautist, naist, pedagog, compozitor, dirijor și academician, Gheorghe Mustea s-a născut la 1 mai 1951 în satul Mândrești, raionul Telenești. Maestrul s-a remarcat prin crearea mai multor genuri muzicale – de la muzica simfonică și de operă, până la cea de cameră, corală și pentru copii.
Autor al unor lucrări de referință, precum operele „Alexandru Lăpușneanu” și „Ștefan cel Mare”, creația sa valorifică profund tradiția și istoria națională. Prin cele peste 1400 de concerte susținute în țară și peste hotare, a contribuit esențial la consolidarea tradiției simfonice la Chișinău și la promovarea valorilor culturale ale Republicii Moldova pe plan internațional.
În anul 1989 a fost numit prim-dirijor și director al Orchestrei Simfonice Naționale a Companiei „Teleradio-Moldova”. În perioada 1999–2002 a deținut funcția de rector al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, iar din anul 2000 este profesor universitar în cadrul aceleiași instituții.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!