La 30 august curent, polițiștii din Criuleni au fost alertați de către un bărbat despre faptul că în grădina ce-i aparține, concubina sa ar fi găsit corpul neînsuflețit al unui consătean, cu semne de moarte violentă. La fața locului oamenii legii au stabilit identitatea victimei, un bărbat de 47 de ani, locuitor al satului Cruglic din raionul Criuleni.
Decesul bărbatului ar fi survenit din cauza unei plăgi și a pierderii de sânge, fapt confirmat ulterior de către medicul-legist.
Oamenii legii au reținut suspectul în preajma pădurii din localitatea Drăsliceni din raionul Criuleni.
Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 32 de ani, originar din localitatea Pervomaiscoe, raionul Hîncești, la moment și el locuitor al satului Cruglic, rudă cu victima.
Preliminar s-a constatat că la 29 august, aceștia au consumat băuturi alcoolice împreună la domiciliul solicitantului, iar la un moment dat între victimă și bănuit s-ar fi iscat un conflict.
Ca urmare ultimii au ieșit din gospodăria gazdei, unde au continuat încăierarea.
Bănuitul, anterior a mai fost judecat pentru „Vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății care a provocat decesul victimei” , jaf și circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora fără scop de înstrăinare.
Totodată, acesta a fost anunțat în căutare din luna iulie curent de către Inspectoratul de poliție Ciocana pentru Furt.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 145 Cod Penal al Republicii Moldova „Omor intenționat”.
Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă privațiune de libertate până la 20 de ani sau detenție pe viață.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!