1.Sherlock Holmes Pub
Un pub tradițional englezesc situat în sectorul Botanica, care propune clienților săi, în regim non-stop, odihnă relaxantă și un meniu care merită atenție. Datorită interiorului, în care este bine gândit fiecare detaliu, de la ceasuri vechi până la șemineu, aici se creează atmosfera istoriilor detectiv, protagonistul cărora a fost Sherlock Holmes.
2. Popasul Dacilor
Restaurantul-cetate, care se află la periferia Chișinăului, iese în evidență prin stilul său original care te îndeamnă să faci o incursiune în istorie. Vasele de lut, blănurile, armele și trofeele vânătorești, aranjate cu grijă pe pereții localului, redau amănunțit tradițiile strămoșilor noștri. Atmosferă este întreținută de muzică populară live, iar meniul tradițional moldovenesc, stropit cu vin din belșug, impresionează pe oricine a decis să pornească pe urmele dacilor. În serile geroase de iarnă, localul amintește de o vatră strămoșească în care te poți refugia cu mare drag după o zi epuizantă. Lângă șemineu savurând un vin bun - este locul perfect unde să-ți faci ordine în gânduri și să petreci o seară relaxantă cu cei dragi.
3. Poiana bradului
Situat în localitatea Tohatin, la doar 2 km de Capitală, complexul „Poiana Bradului” este locul perfect pentru cei care își doresc să evadeze din rutina urbană și să se relaxeze în mijlocul naturii. Pe timp de iarnă, localul este un adevărat refugiu pentru oaspeți, în special atunci când flăcările licăresc jucăușe în gigantul șemineu, amplasat în mijlocul restaurantului, care, de fapt, reprezintă și cartea de vizită a acestuia. Restaurantul este înconjurat de brazi și se pliază perfect pentru familii.
4. La Crâșma
Localul este unul tradițional moldovenesc care îți amintește de casa părintească și bucatele delicioase pregătite cu dragoste de mama, pe vatră. Arhitectura originală, covoarele vechi țesute la războaie, mobila din lemn și ceramica moldovenească îmbinate cu rețetele bucatelor tradiționale, păstrate din bătrâni, creează o atmosferă autentică a Moldovei străvechi. Și probabil, cel mai important detaliu, care este apreciat de toți vizitatorii, este posibilitatea de a te delecta cu aroma pâinii proaspete scoase din cuptorul cu lemne, care te teleportează în anii copilăriei.
5. La Sarkis
Localul este cunoscut pentru delicioasa bucătărie armenească, dar și pentru "serile muzicale" în care te poți relaxa ascultând muzică live interpretată la saxafon sau pian, care te face să-ți abandonezi grijile cotidiene și să trăiești din plin fiecare moment. Spre deosebire de alte localuri, restaurantul are grădină și o terasă de iarnă, care este un refugiu pentru cei care vor să se retragă într-o ambianță caldă și plăcută. Șemineul din sticlă este o adevărată atracție, mai ales în serile reci. Atunci când lemnele trosnesc în vatră, este mult mai plăcut să-ți savurezi cafeaua fiind învelit într-o pătură moale și să admiri peisajul înghețat de peste geam.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!