79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
PACE acuză Președinția de presiuni prin metode de „rachet”: Se răfuiește cu oponenții. Reacția instituției prezidențiale

Partidul Acasă Construim Europa, președintele și fondatorul căruia este unul dintre liderii de opoziție din Moldova Gheorghe Cavcaliuc, acuză administrația Prezidențială că înlătură și se răfuiește cu oponenții politici prin intermediul Băncii Naționale și a Comisiei Electorale Centrale. Președinția neagă acuzații.

Foto: colaj

„„Rachet” și metode banditești din partea Maiei Sandu și PAS în raport cu Partidul Politic PACE.

Ei crează artificial situații de blocaj al Partidului. Anul trecut, după campania electorală, ne-au închis contul bancar al PACE, ca să nu putem dona sau beneficia de subvențiile prevăzute de lege și activa ca partid.

Am aflat din prima sursă, de la administrația a 2 bănci, la care am fost să deschidem un nou cont, că acestea au primit indicații de la Administrația Prezidențială a Maiei Sandu, prin intermediul Băncii Naționale să ne refuze sub diferite motive.

Chiar dacă nu există nici un motiv, pentru că niciodată, nici partidul PACE și nici unul din fondatori, n-au avut probleme cu legea, legate de gestionarea finanțelor.

Astfel, ei împing intenționat Partidul PACE să comită încălcări, achitând direct de către membrii sau simpatizanții partidului 100 sau 1000 de lei pentru a organiza careva activități politice, așa cum au fost cele de săptămâna trecută la Ambasadele SUA, UE și PAS.

Apoi, cu justiția capturată și controlată totalmente, să pornească dosare penale pentru „finanțare ilegală”, ca ulterior să bage la pușcărie membrii Partidului PACE, să discrediteze și linșeze mediatic, apoi să ne nimicească ca partid politic de opoziție.

Așa cum au procedat și cu Președintele Partidului PACE Gheorghe Cavcaliuc, fabricându-i dosare penale la comandă”, se arată în comunicatul PACE.

La rândul său, instituția prezidențială a declarat pentru UNIMEDIA că „nu comentează minciuni și speculații”.


Pub