Un membru al CSM s-a abținut de la examinarea chestiunii în privința Oxanei Robu. Este vorba despre Alexandru Postica, cel care anterior l-a reprezentat pe unul dintre reclamanți din cauzele care o vizează pe magistrată pe motiv că a fost reprezentant în cauza Cosovan, reținut în raportul de nepromovare, dosar examinat de Oxana Robu. UNIMEDIA precizează că Serghei Cosovan a obținut câștig de cauză la CtEDO, după ce a fost arestat și deținut pe un dosar în care era acuzat de escrocherie. Acesta suferea de o boală severă, iar CtEDO i-a dictat prejudicii de 15 mii de euro. Cauza Cosovan a ajuns să fie examinată și procedură avansată la Comitetul de Miniștri.
Aliona Miron, raportor CSM: „Avem un raport din martie 2025. Doamna Robu este judecătoare la CA Centru din 2014. Anterior a fost judecător la Judecătoria Ciocana.
Comisia a avut dubii care nu au condus la nepromovare. Dubiile au fost legate de posibila proprietate de facto asupra vehiculelor și asupra unui bun imobil. În final, comisia a reținut că soldul negativ total care îl constituie nu e o avere inexplicabilă, pentru că nu a depășit acel minim plafon de 234 de mii.
Dubiile care conduc la nepromovare sunt legate de 6 hotărâri CtEDO. Trei cauze sunt peste termenul prevăzut de lege și au rămas 3 - Cosovan, Nadur și V.P. contra RM.
Este o cerere de examinare în ședință închisă a acestor cauze, pentru că unele dintre acestea sunt pendinte pe rol în instanțele naționale”
Magistrata Oxana Robu: „Într-adevăr am analizat și am aplicat jurisprudența CtEDO. Fiecare speță necesită a fi analizată în particular. CtEDO a stabilit anumite încălcări ale dreptului reclamanților, admise de diferite autorități ale statului. Deciziile m-au determinat să îmi îmbunătățesc activitatea de fiecare dată, lucru dovedit prin lipsa de alte plângeri la CtEDO care m-ar viza.
CtEDO nu a indicat niciodată că magistrata Robu Oxana a comis o eroare care să fie absurdă sau contrară legii naționale în mod evident. S-a stabilit o problemă a sistemului judiciar - lipsa instrumentelor pentru audierea martorilor în străinătate, tratamentul necorespunzător medical acordat reclamantului și lipsa reglementărilor privind detenția medicală.
Comisia trebuia să demonstreze cumulativ existența unui fapt arbitrar, a unui act emis cu rea credință.
Deciziile adoptate de Colegiul penal din care am făcut parte au avut un temei legal, s-au respectat procedurile interne și cel mult pot fi interpretate ca erori procesuale sau lacune legislative, dar nu ca acte lipsite de fundament. Pot să explic fiecare din aceste cazuri, în ședință închisă.
Solicit CSM să respingă raportul Comisiei Vetting, la această etapă.”
CSM a decis să examineze fiecare cauză în parte în care e vizată Oxana Robu cu ușile închise, pe motiv că acestea sunt încă în examinare, în diferite instanțe naționale.
Plenul a amânat deliberarea pe marginea evaluării Oxanei Robu pentru o ședință ulterioară.
Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a constatat gravitatea problemelor privind asistența medicală în sistemul penitenciar al Republicii Moldova și a dispus examinarea în procedură avansată a cauzei Cosovan v. Moldova. Decizia a fost luată la reuniunea nr.1443 din 20-22 Septembrie 2022, în cadrul ședinței de examinare a chestiunii privind clasificarea procedurii de supraveghere a cauzelor noi (procedura standard sau avansată).
Omul de afaceri Serghei Cosovan a fost arestat în 2017, fiind învinuit de escrocherie în proporții deosebit de mari, fals de acte și abuz de putere. Cazul vizează piața „Curcubeu”, al cărui administrator era. Cosovan a stat închis timp de doi ani și a fost eliberat din motive de sănătate.
„Au fost momente când am vrut să îmi pun capăt zilelor. Asta a fost în a doua lună de detenție. Nu am făcut-o pentru că m-am gândit la familie, la cei trei copii”, a spus atunci Cosovan.
Cauza „Nadur vs. Republica Moldova” la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) vizează problema confiscării nejustificate a proprietății.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!