79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Un nou cuplu în lumea vedetelor? Dakota Johnson și un artist în vogă, împreună la cină înainte de Crăciun

Dakota Johnson pare că a mers mai departe la șapte luni de la despărțirea de Chris Martin. Actrița a apărut în public alături de un muzician în vogă. Cei doi au fost văzuți împreună la un restaurant din Los Angeles, în perioada Crăciunului, scrie profm.ro.

Foto: Getty Images

Vedeta în vârstă de 36 de ani, care s-a despărțit de solistul trupei Coldplay în iunie, după opt ani de relație, i s-a alăturat cântărețului Role Model la o cină discretă, conform unor fotografii obținute de TMZ.

Autorul hitului „Going Out”, al cărui nume real este Tucker Pillsbury (28 de ani), a avut o relație anterioară cu Emma Chamberlain, care s-a încheiat în 2023.

În imaginile publicate de TMZ, Johnson și artistul muzical stau unul lângă altul, în timp ce-i ascultă pe prietenii lor, într-un restaurant aglomerat. Mai multe surse au declarat că cele două vedete erau foarte apropiate. Daily Mail notează că reprezentanții lui Johnson și Pillsbury au fost contactați pentru o reacție, dar fără vreun răspuns oficial deocamdată.

Și site-ul DeuxMoi a notat că actrița din „Fifty Shades of Grey” și Pillsbury au fost văzuți la Vandell, un bar de cocktailuri situat în Los Angeles, înainte de Crăciun. „Amândoi erau atât de frumoși”, a declarat o sursă.


Pub