Victoria Roșca susține că băiatul său ar fi fost lovit de o trotinetă electrică ce se deplasa cu viteză, pe care se aflau un bărbat și copilul acestuia.
„Are tot spatele și coatele jupuiate și șoldul lovit. Pe trotinetă era un bărbat și copilul lui. A fost chemată ambulanța și băiatului meu i s-a pus câteva întrebări și dezinfectat coatele și lăsat. Din câte știu în așa cazuri se cheamă poliția, se anunță părinții și se iau măsurile necesare”, a scris actrița.
Ulterior, actrița a revenit cu o actualizare, anunțând că a apelat personal Serviciul 112 și că a fost contactată de Poliție.
„Am sunat eu la 112, iar la scurt timp m-a sunat cineva de la Poliție. Ovidiu acum este la spital și urmează să depunem plângere. Mulțumesc tuturor”, a transmis Victoria Roșca.
UNIMEDIA a solicitat mai multe detalii din partea Poliției, care a precizat că bărbatul, care mergea cu copilul său pe trotinetă electrică și l-a lovit pe fiul Victoriei Roșca, a ajuns la spital.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!