„Astăzi, 18 iulie, în jurul orei 11:33, polițiștii din capitală au fost sesizați precum că, pe șoseaua Balcani, intersecție cu strada Petricani, s-a produs un accident rutier
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, în accident sunt implicate un automobil de model Skoda și o Dacia. Din fericire, în urma impactului nimeni nu a avut de suferit.
Pe caz a fost inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstanțelor și care dintre șoferi se face vinovat”, a declarat pentru UNIMEDIA, Natalia Stati, ofițera de presă din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!