Peste zece blocuri de apartamente, aproximativ zece case private, o școală și mai multe clădiri administrative au fost avariate în timpul atacului, a transmis Gusev pe aplicația de mesagerie Telegram. „Orașul nostru a fost supus unuia dintre cele mai puternice atacuri cu drone de la începutul operațiunii militare speciale”, a spus el, folosind expresia oficială a Moscovei pentru războiul din Ucraina.
Amploarea exactă a pagubelor în orașul Voronej, aflat la 470 km de Moscova și la circa 250 km de granița cu Ucraina, nu este deocamdată clară. Reuters precizează că nu a putut verifica independent aceste relatări.
Ucraina afirmă că atacă ținte din interiorul Rusiei pentru a perturba efortul de război al Kremlinului și ca răspuns la atacurile repetate asupra orașelor și infrastructurii ucrainene, inclusiv asupra instalațiilor energetice.
Într-un alt episod al conflictului, Rusia a lansat vineri o rachetă hipersonică asupra unui amplasament din Ucraina, în apropierea Poloniei, membră a NATO, un atac descris de aliații europeni ai Kievului ca o încercare de a-i descuraja să continue sprijinul acordat Ucrainei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!