Primarul spune că această măsură ar ajuta la reducerea confuziei și ar permite autorităților să se concentreze pe gestionarea situațiilor urgente.
„Înțeleg că trebuie să facem zi scurtă la zi scurtă? (...) Înțeleg că toată săptămâna aceasta a fost așa, o zăpăceală totală, de dimineață până seara, cu schimbări de opinii și recomandări. Cel mai simplu ar fi, dragă Guvern, să lăsăm mâine oamenii acasă. După care vine sâmbătă și duminică, iar noi, cu dumneavoastră, să intervenim acolo unde este nevoie și să securizăm absolut toată lumea în acest sens”, a declarat Ceban.
Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) a convocat instituțiile responsabile și a dispus măsuri la nivel național, în contextul prognozelor meteorologice nefavorabile pentru perioada 30 ianuarie – 2 februarie 2026. Printre acestea se numără propunerea de a reduce programului de muncă pentru vineri, 30 ianuarie, și a dispus mobilizarea tuturor serviciilor operative pentru prevenirea și gestionarea efectelor intemperiilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!