20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Rusia a omologat versiunea „Light” a vaccinului Sputnik V. Cât ar costa o singură doză

Rusia a anunţat joi că a omologat versiunea „Light” a vaccinului său anti-Covid-19 Sputnik V, noul ser fiind administrat într-o doză unică, faţă de două doze în cazul Sputnik V, şi va fi destinat în principal exportului, relatează AFP și Agerpres.

Foto: Agerpres

Omologarea a fost anunţată în paralel de producătorul vaccinului, centrul Gamaleia, şi de vicepremierul rus însărcinat cu sectorul sanitar, Tatiana Golikova, în timpul unei reuniuni pe tema evoluţiei pandemiei la care a participat şi preşedintele rus Vladimir Putin şi a fost retransmisă la televiziune.

Acesta din urmă s-a declarat favorabil ideii ridicării brevetelor asupra vaccinurilor anti-Covid-19 pentru a accelera producţia şi distribuţia acestora la nivel global, după o propunere în acest sens venită din partea Statelor Unite, idee faţă de care şi preşedintele francez Emmanuel Macron s-a declarat „absolut favorabil”, în timp ce Germania a transmis că este „deschisă” unei discuţii pe acest subiect.

„Desigur, Rusia ar susţine o asemenea abordare (...) În condiţiile actuale, aşa cum am spus-o de mai multe ori, nu trebuie să ne gândim la cum să obţinem un profit maxim, ci la modul în care să asigurăm securitatea oamenilor”, a declarat preşedintele Putin.

Fondul rus de investiţii directe (RDIF), care a finanţat dezvoltarea vaccinului Sputnik V, a semnat contracte cu companii farmaceutice din Brazilia, India, China, Iran, Coreea de Sud, Kazahstan şi Belarus pentru producţia acestui ser, autorizat până în prezent în 61 de ţări. Dar agenţia braziliană de reglementare în sectorul sanitar, Anvisa, a respins în aprilie autorizarea Sputnik V, afirmând că din cauza unei anomalii în procesul de producţie dozele pe care le-a examinat conţineau o versiune activă a virusului ce provoacă răceala, justificare considerată de producătorul vaccinului drept un refuz motivat „politic”.

Potrivit RDIF, „Sputnik Light” are o eficacitate de 79,4%, faţă de 91,6% în cazul versiunii vaccinului administrat în două doze. „Vaccinul Sputnik Light este creat pe o platformă de adenovirus uman bine studiată şi care s-a dovedit sigură şi eficace”, afirmă fondul rus, care estimează la sub 10 dolari costul unei doze din acest vaccin.

Directorul RDIF, Kirill Dmitriev, a precizat că Sputnik „va rămâne principala sursă de vaccinare în Rusia, în timp ce Sputnik Light va fi exportat”, fiind conceput în principal pentru ţările confruntate cu un val masiv de infecţii şi pentru care ar fi astfel utilă o soluţie rapidă de imunizare a populaţiei.


Pub