În timp ce șoferul a evitat să facă declarații pentru presă, potrivit avocatului, clientul său își recunoaște vina. Adrian Cojocaru a mai povestit ce mărturii a făcut învinuitul despre producerea accidentului.
„Dumnealui a explicat că accidentul s-a produs, în general, că dumnealui nu a observat bicicliștii. Dacă avea să-i observe, el avea să frâneze, să ia careva măsuri. Dumnealui a relatat că el se uita în oglinda din dreapta, dacă nu sunt careva automobile care să circule pe banda unu care să-i creeze careva impedimente când schimbă banda”, a declarat avocatul inculpatului, Adrian Cojocaru.
Totuși, în imaginile apărute în spațiul public se observă că șoferul deja circula pe banda din dreapta, iar cicliștii erau la cel puțin 20 de metri distanță, chiar în fața acestuia. La ședința de judecată au participat părinții ambilor copii loviți de inculpat. Aceștia s-au arătat revoltați de declarațiile făcute de șofer în ședința de judecată.
„- Inculpatul a declarat că mergea cu viteza de 80, dar din video se vedea că avea în jur de 100. - A stabilit expertiza că avea 100? - Da. Este a lui Valerian cascheta. Am luat-o cu mine măcar cumva să fie alături în acest mod în sala de ședință”, susține Alexandru Coșcodan, tatăl lui Valerian.
„E o obrăznicie. El, de fapt, nu recunoaște și tot ce a spus este în majoritatea minciuni. Declarații false. El spune că copiii nu s-au aflat pe acostament, dar copiii i-au ieșit pe bandă brusc. Plus la asta, el zice că era un autoturism în fața lui, ceea ce nu era. Toți ați văzut video”, susține Iana Cozma Melnic, mama lui David.
David, ciclistul care a supraviețuit în urma impactului, încă se mai tratează, susțin părinții. Ei nu știu dacă băiatul își va putea continua activitatea sportivă. Avocatul familiei a solicitat instanței ca șoferul să le achite un prejudiciu moral în valoare de jumătate de milion de lei și 67 de mii - prejudiciul material.
„Suntem prieteni cu medicii de două luni. Trecem curs de reabilitare care este în fiecare zi. O să dureze o perioadă lungă, nu știm cât”, a declarat Iana Cozma Melnic.
În susținerea celor două familii, la ședința de judecată au venit mai mulți colegi cicliști.
„Cei care duc la asemenea tragedii să răspundă maxim pentru cele provocate”. „Cum învinuitul se justifică... Este strașnic. Oamenii au nevoie de susținere”.
Amintim că tragicul accident a avut loc la sfârșitul lunii februarie. În urma impactului, cei doi minori au ajuns la spital în stare gravă, iar ulterior, unul dintre ei a decedat. Șoferul este cercetat penal pentru încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport. El riscă până la șapte ani de pușcărie.
Momentul tragicului accident produs la sfârșitul lunii februarie la Stăuceni, în care au fost loviți puternic campionul și vicecampionul țării la ciclism, a fost surprins de o cameră de bord a unui automobil din preajmă. Potrivit imaginilor video, șoferul a intrat cu viteză în cei doi cicliști, copiii zburând la câțiva metri cu tot cu biciclete.
Șoferul care a lovit doi copii la Stăuceni, campionul și vicecampionul țării la ciclism, rămâne în arest pentru încă 30 de zile. Măsura preventivă a fost prelungită, după decizia de astăzi, 14 aprilie, a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, la solicitarea procurorilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!