(video) Apariție neașteptată pe cerul Kievului. O aeronavă rară a traversat spațiul aerian pentru prima dată de la invazia rusă

Apariția neașteptată a unui avion de mari dimensiuni pe cerul Kievului, vineri, a stârnit emoție în rândul ucrainenilor și revoltă în rândul bloggerior ruși. Este puțin spus că priveliștea este neobișnuită: nici un avion în afara celor de luptă n-a mai zburat în spațiul restricționat al Kievului de la invazia rusă, în 2022. Aeronava observată, un avion masiv de marfă Antonov An-124 Ruslan - de fabricație ucraineană, adâncește misterul, dar și surpriza. Totuși, există unele indicii cu privire la scopul acestui zbor, scrie publicația de specialitate War Zone (TWZ), scrie adevarul.ro

Foto: Captură de ecran

Filmări cu aeronava zburând la altitudine joasă deasupra Kievului au fost publicate pe rețelele de socializare.

Una dintre cele mai mari aeronave din lume, An-124 Condor a oferit timp de decenii servicii de transport pentru armate occidentale, companii aeriene și ONG-uri. Aceste aeronave au fost contractate de SUA și NATO pentru a livra echipamente de război destinate Ucrainei către bazele aeriene din Polonia.

Imaginile au stârnit emoții atât online, cât și la sol.

„Niciodată nu m-am gândit că un avion obișnuit pe cerul Ucrainei ar putea provoca atâtea emoții”, a scris agenția de știri Trukha pe Telegram. „Și este un An-124 de marfă, nu unul de pasageri.”

Conform analizei TWZ și imaginilor din satelit Planet Labs, aeronava Antonov An-124, înmatriculată sub numărul UR-82073, a decolat de pe aerodromul Sviatoșin din Kiev. Aici este sediul Uzinei Antonov, care a rămas relativ intactă după atacul de la începutul invaziei, care a distrus aeroportului Hostomel din vecinătate.

Imaginile din satelit din 2 iulie arată două avioane An-124 în parcarea aerodromului, iar unul dintre ele este surprins în mișcare pe pistă pe 5 iulie - indicând pregătiri pentru zbor.

„Se pare că un Antonov AN-124, UR-82073, a ieșit din Ucraina și a ajuns la Liepzig, Germania, după ce a fost blocat la sol timp de peste 4 ani”, a scris utilizatorul X @TheIntelFrog, precizând că istoricul de urmărire a zborurilor arătă ultima activitate a aeronavei în martie 2021.

Canalul Telegram al Statului Major General vine cu o confirmare: „Un An-124-100 cu număr de zbor UR-82073 este evacuat din Svyatoshyn, unde este staționat de la începutul războiului la scară largă.”

Speculații pe canalele rusești

Unele surse, inclusiv publicația rusă Astra și canalele pro-ruse Telegram, au avansat teoria că aeronava a decolat de fapt de la Dnipro, nu de la Kiev. Aceste afirmații au fost făcute în baza unor anumite anomalii de urmărire a zborului care arătau un semnal de „dronă” - PTNPNH2 - despre care unii au speculat că era de fapt un An-124 care folosea un cod de fals. Indicativul PTNPNH2 aduce cu „птн пнх”, un faimos slogan ucrainean obscen anti-Putin.

„Aeronava, care a decolat de pe Dnipro, este marcată de serviciul [de urmărire a zborurilor] drept «dronă»”, a postat Astra pe Telegram.

„Avionul ucrainean An-124 Ruslan... a decolat de pe aeroportul Dnipro... Asta se întâmplă pe fundalul începerii luptelor în regiunea Dnipropetrovsk”, a scris și canalul de televiziune militar rusesc, Military Informant.

Discreție maximă

Datele FlightRadar24 arată că aeronava An-124 a apărut deasupra vestului Ucrainei, în apropierea graniței cu Polonia, la ora 14:17, ora locală, fără un punct de plecare vizibil. Acest fapt este un indiciu că transponderul avionului a fost dezactivat, cel mai probabil o măsură de precauție pentru a evita detectarea sau interferențele.

Avionul a aterizat în cele din urmă la Leipzig, Germania, unde compania de zbor Antonov Airlines și-a reluat unele operațiuni de la pierderea bazei sale principale de la Hostomel.

Reacții critice pe rețelele de socializare rusești

Evenimentul a atras comentarii critice în cercurile militare rusești. De pildă, influentul canal Telegram Fighterbomber, cunoscut pentru legăturile sale cu forțele aeriene rusești, a denunțat zborul nestingherit al aeronavei drept o scăpare majoră a serviciilor secrete.

„Un eveniment trist, desigur. În primul rând pentru serviciile noastre de informații... A reușit să plece intactă și nevătămată”, a postat canalul. „Există literalmente doar câteva aerodromuri în Ucraina capabile să primească și să trimită o aeronavă de această dimensiune.”

Rusia are capacitatea de a ataca astfel de ținte, însă „lanțul său ucigaș” este de multe ori prea lent sau dezorganizat pentru a reacționa prompt când i se ivește astfel de ocazii rare, notează publicația de specialitate.

Semnificația evenimentului

Zborul fără incidente ar putea însemna mai mult decât o reușită logistică: ar putea fi semnul unei reluări a operațiunilor strategice de transport, de mare importanță, atât din punct de vedere economic, cât și militar.

Resuscitarea unui avion An-124, un simbol al aviației Ucrainei, pentru operațiuni de transport, ar fi o victorie majoră pentru Antonov Airlines și Kiev, a subliniat TWZ.


Pub