Potrivit Poliției din Germania, autoritățile au fost alertate în jurul orei 22:00, de către mai multe persoane care au comunicat despre un accident cu implicarea mai multor automobile. Imediat, la fața locului s-au deplasat toate serviciile specializate.
Polițiștii au stabilit că un șofer, în timp ce se deplasa cu automobilul, a lovit un alt autoturism parcat, iar cel din urmă s-a izbit de o altă mașină parcată. Lovitura a fost atât de puternică, încât automobilul care a provocat accidentul s-a răsturnat în urma impactului.
Șoferul s-a ales cu răni ușoare și a reușit să iasă singur din automobil, prin portbagaj. În cadrul documentării, s-a aflat că acesta este un moldovean de 30 de ani. Tânărul nu deținea permis de conducere valabil.
Pagubele materiale produse în urma accidentului se ridică la circa 20 mii euro. Pe numele moldoveanului a fost pornită o cauză penală.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!