„Sigur, sunt factori externi care influențează procesele, dar conducerea țării speculează prea mult în acest sens. Sunt convinsă că, dacă statul și mediul de afaceri vor face echipă, lucrurile în țara noastră se vor schimba în bine. Nu trebuie să inventăm nimic, sunt țări care au trecut prin procese similare ca și Republica Moldova”, a subliniat politiciana.
Potrivit Irinei Vlah, acele țări au depășit criza în care s-au aflat, pentru că și-au dorit cu adevărat acest lucru.
„Din păcate, Republica Moldova nu a avut parte în ultimii ani de politicieni la guvernare cu viziuni de dezvoltare”, a remarcat ea.
Fosta candidată la prezidențiale a mai spus că Partidul Republican „Inima Moldovei” va ajunge la guvernare și va demonstra, într-o perioadă relativ scurtă, că Republica Moldova poate fi un stat cu o economie dezvoltată și cu un înalt nivel de bunăstare a cetățenilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!