„Când, în anul 2026, a fost exercițiul tarifar și s-a stabilit tariful actual de 13 lei și 35 de bani, fără TVA, noi, la acel moment, adică Energocom, avea un coș de achiziție pe tot anul de 38 de euro per megawatt sau 400 de euro per mie de metri cubi.
Tot aici este important de menționat faptul că Energodom achiziționează așa-numitele produse energetice, așa-numitele, în engleză, forward-uri sau contracte cu livrare la termen. Adică face achiziția, să presupunem, astăzi, cu livrarea în septembrie, octombrie, noiembrie, da? Le achiziționează pe piețe, le achiziționează pe piețe europene, cu livrarea la termen.
Acum, la acel moment, la stabilirea tarifului, forward-urile pe care le-am avut, sau contractele cu livrare la termen, arătau un preț de 38 de euro per megawatt. La un moment dat, odată cu începerea conflictului din Orientul Mijlociu, care a fost pornit la finele lunii februarie, prețul, așa cum am observat noi pe platformele, pe bursele europene, a început să crească. La un moment dat ajunsese și la 70 de euro per megawatt. A început să crească.
Dar, având în vedere faptul că, pentru lunile aprilie, mai și iunie, noi nu am avut un volum mare de livrare, deși aveam un preț de achiziție mai mare decât acela de 38 de euro, a fost, până la urmă, eu vă zic, în euro per mie de metri cubi, 423, dacă nu mă înșel, prețul de achiziție și de livrare”, a menționat directorul.
Acesta a precizat că, în urma calculelor efectuate în luna iulie, Energocom a constatat că devierile negative acumulate au ajuns la aproximativ 106 milioane de lei.
Potrivit directorului Energocom, legislația obligă furnizorul cu obligație de serviciu public să solicite ajustarea tarifului în cazul în care diferențele dintre costurile reale și cele incluse în tarif depășesc 1%.
Astfel, noi, din luna aprilie, am început să acumulăm acele devieri negative. Deci costurile noastre de furnizare nu erau acoperite în totalitate. Și am început să acumulăm acele devieri.
La un moment dat, în luna iulie, după ce am făcut calculele, am depistat, mai bine zis, faptul că avem deja acumulate 106 milioane de devieri negative.
Ori, conform cadrului legal, furnizorul cu obligație de serviciu public, în cazul în care observă sau conștientizează faptul că are deviere, fie în plus, fie în minus, de mai mult de un procent, este obligat să se adreseze către agenție cu cererea de ajustare a tarifului”, a declarat Buzatu.
Pe 22 iulie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat spre consultări proiectul privind prețul gazelor naturale către consumatorii finali, după ce Energocom a cerut majorarea tarifului.
Pe 18 iulie, liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat că opoziția este pregătită să organizeze proteste dacă tariful la gaz va fi majorat până la 21 de lei pentru un metru cub. Fostul șef de stat susține că cetățenii sunt revoltați de această posibilă scumpire și cere organizarea alegerilor parlamentare anticipate, precum și demisia actualei guvernări.
Pe 15 iulie, Energocom că a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), cererea privind ajustarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale.
Moldovenii s-au aratat indignați de solicitarea Energocom transmisă către ANRE, prin care se solicită majorarea tarifului la gaz până la 20,93 lei/m3. „Cum să-l scumpiți când pe piață se ieftinește???”, „Mai tăiați din salariile de sute de mii de lei.” „Nu vom tolera scumpirea, nu avem ce mânca deja”, au comentat internauții, la anunțul Energocom.
Reprezentanții „Energocom” au venit cu precizări, după cererea depusă către ANRE privind majorarea tarifului la gazele naturale până la 20,93 lei/m3.
Alexandr Slusari a anunțat că își va depune demisia din funcția de membru al Consiliului de Administrare al Energocom, în semn „de dezacord” cu solicitarea.
Ulterior, acesta a declarat că solicitarea companiei privind majorarea tarifelor la gazele naturale a venit „de sus”.
În luna februarie 2026, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un tarif pentru gazele naturale de 14,43 lei pentru un metru/cub, pentru consumatorii casnici, cu TVA inclus.
Tariful propus de Energocom pe 30 ianuarie a fost de 14,12 lei pe metru cub, fără TVA, sau 15,25 lei cu TVA inclus
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!