Este vorba despre trecerea în neființă a doamnei Vera Belciu, în vârstă de 66 ani, care a activat în calitate de medic narcolog la Spitalul Raional Ceadîr-Lunga.
Aceasta a fost internată în stare gravă, la data 16 iunie, la Spitalul Clinic Republican.
„Exprimăm sincere condoleanțe familiei îndurerate și colegilor. Dumnezeu să o odihnească în pace”, scrie MSMPS.
Amintim că în această dimineață a fost anunțat decesul unui alt medic. Este vorba despre Constantin Grosu, în vârstă de 68 de ani, de specialitate anesteziolog-reanimatolog, care activa în cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”.
Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, acesta este al 20-lea deces în rândul lucrătorilor medicali.
Până la ziua de astăzi, 19 iunie, au fost confirmate 2071 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici-525, asistenţi medicali-822, personal auxiliar-586, farmaciști-26. Dintre aceștia, 1454 s-au tratat de Covid-19.
În total, 7525 persoane s-au vindecat de coronavirus, iar 450 au decedat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!