4,6 ori Moldova atrage de 4,6 ori mai puține investiții străine decât Georgia 190 miliarde $ UE presinge pe Belgia să folosească 190 miliarde $ din activele rusești înghețate 110 kW/lună Guvernul a prelungit compensațiile la curent pentru 110 kW/lună până în decembrie 1,4 miliarde $ Cristiano Ronaldo devine primul fotbalist miliardar din istorie cu avere de 1,4 miliarde $
Au lăsat 6 victime fără 560 de mii de lei, iar acum vor sta după gratii: Alți doi membri ai schemei „ruda implicată în accident”, condamnați

Doi tineri, în vârstă de 23 și 22 de ani, din or. Bender, care au acționat într-un grup criminal, specializat în comiterea a 6 episoade de escrocherie, utilizând schema „ruda implicată în accident”, au fost condamnați la pușcărie. Potrivit sentinței, aceștia își vor petrece următorii 11 ani după gratii.

Foto: Procuratura Generală

„Acțiunile infracționale au fost săvârșite cu intenție, prin inducerea și menținerea în eroare a părților vătămate, obținând astfel beneficii materiale necuvenite.

Prin sentința recentă a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, ambii inculpați au fost recunoscuți vinovați și condamnați la câte 11 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit învinuirii, în perioada lunii aprilie 2024, grupul infracțional, format din acești doi tineri și alte persoane care sunt în curs de identificare, a pus în aplicare o schemă prin care au contactat telefonic mai multe victime, comunicând în mod fals că rudele acestora ar fi fost implicate într-un accident rutier grav, soldat cu victime. Sub acest pretext, aceștia solicitau transmiterea urgentă a unor sume de bani pentru „acoperirea prejudiciilor”.

Ulterior, cei doi inculpați s-au prezentat personal la domiciliile victimelor, de unde au sustras bani, suma totală a prejudiciului material fiind estimată la peste 560 000 lei.

Pe parcursul procesului, inculpații și-au negat vinovăția, declarând și în instanță că sunt nevinovați”, se arată în comunicatul emis de Procuratură.

„Vă îndemnăm să fiți vigilenți și să nu vă lăsați înșelați de escroci, în special atunci când primiți informații urgente despre presupuse accidente în care ar fi implicate rude. În astfel de situații, vă recomandăm să contactați imediat poliția pentru a verifica veridicitatea informațiilor și pentru a preveni eventualele fraude”, menționează responsabilii de la PG.


Pub