„Noi, fermierii, ne protejăm proprietatea și familiile. Dacă nu fom fi auziți, vom ieși la proteste. Încă în primăvară, pe scările Parlamentului, le-am spus: „Eu nu doresc să ajungem în situația când noi, fermierii, vom fi buturuga de care se împiedică carul integrării europene al actualei guvernări”. Atunci sunt două scenarii: sau ei deliberat merg pe chestia asta, ca să scoată fermierii în stradă, pentru că au un plan, sau sunt incompetenți total. Nu poți să fii dușmanul propriului popor, să nu faci nimic, doar promisiuni și vorbe. La 1 februarie fermierii ies în stradă, iar la 15 februarie ei îi adună la Moldexpo să facă seminar cum se face certificat de forță majoră. Noi suntem executați, din vara anului trecut încă am cerut. Exact aceleași promisiuni și aceleași vorbe, pas cu pas. Al treilea an același ministru, aceleași promisiuni și exact aceleași probleme. De aceea și am cerut demisia și înlocuirea domnului Bolea cu un ministru care vine din rândurile fermierilor sau a creat organizații de profil de fermieri și care știe problemele noastre”, a punctat agricultorul Dinu Todos de la Cahul, în cadrul emisiunii Rezoomat, de la Realitatea.
Totodată, reprezentanții Asociației Forța Fermierilor insistă repetat pe o întrevedere cu Maia Sandu și Igor Grosu.
„Asociația Forța Fermierilor este profund dezamăgită de rezultatul întâlnirii cu prim-ministrul Republicii Moldova. Din nou ne-am confruntat cu atitudine superficială a guvernării asupra unei probleme grave a celei mai importante ramuri economice din care peste jumătate din populația țării își obțin veniturile, pentru foarte mulți agricultura fiind unica sursă de existență.
Guvernul a afirmat, ieri, că propunerea Asociației Forța Fermierilor de a declara starea de urgență va dăuna mai mult decât va aduce beneficii, însă nu a menționat cui va dăuna și cui va aduce beneficii. Păgubiții sunt evidenți și publicul îi cunoaște foarte bine: sunt agricultorii micro, mici și mijlocii, care deja sunt în plin procese de executare silită a datoriilor de către creditori, iar ca efect în viitorul apropiat vor fi păgubiți și cetățenii Republicii Moldova, pentru că odată cu dispariția acestei clase de antreprenori din agricultură, încasările la bugetul public național vor scădea foarte mult, iar singurii care vor beneficia de aceste consecințe vor fi executorii judecătorești și companiile transnaționale, care vor prelua la prețuri de nimic datoriile, terenurile și bunurile cele mai importante ale agricultorilor falimentați.
Reiterăm că Guvernul României nu a ezitat în a declara „Stare de Urgență în Agricultură” și nu a găsit pretinse „daune” invocate de Guvernul nostru, ba dimpotrivă, anume guvernul României a facilitat stoparea calculării penalităților de întârziere la datoriile agricultorilor, a suspendat plățile la credite și împrumuturi pe cel puțin 12 luni, a alocat ajutor financiar consistent din bugetul de stat pentru stabilizarea situației pe termen scurt, și a introdus măsuri eficiente de redresare a agriculturii pe termen lung.
Ajutorul anunțat ieri de Guvernul Republicii Moldova de 100 mln lei reprezintă o sumă mare de bani pentru un cetățean de rând, însă divizată la miile de agricultori aflați în pragul falimentului constituie un suport financiar foarte mic și ineficient, care nu va acoperi nici pe jumătate cheltuielile cumulate la un loc aferente celor de judecată, cu executorii judecătorești sau penalitățile de întârziere la datorii a unui agricultor micro, mic sau mijlociu.
Unica soluție eficientă pentru toți este inițial declararea stării de urgență în agricultură, cu scopul de a stopa calcularea acestor penalități de întârziere la datorii și de a opri procesul de executare silită, după care aplicarea unor măsuri de stabilizare financiară a situației pe termen scurt și termen lung, inclusiv prin adresarea la partenerii externi, pentru ajutor financiar și prin emiterea de garanții de stat la refinanțări. Măsurile pe termen lung includ și adoptarea unei noi strategii de transformare a sectorului agricol la noile schimbări de climă.
Anume din nedorința Guvernului de a institui Stare de Urgență în Agricultură și aplicarea măsurilor propuse de Asociația Forța Fermierilor de remediere a situației de criză, ne adresăm repetat Președintelui și Parlamentului Republicii Moldova, cu solicitarea de a interveni ca instituții abilitate pentru declararea „Situațiilor excepționale”. Sperăm că Parlamentul Republicii Moldova nu a creat în 25 iulie 2024, cu votul majoritar al tuturor fracțiunilor, Comisia Specială Parlamentară pentru situația din Agricultură doar din motivul de a mima o acțiune politică sau legală de dragul unui show mediatic, ci și-a pus intenția de a interveni eficient.
În acest context cerem în cel mult 7 zile întâlnirea cu doamna Președintă a țării Maia Sandu, cu domnul Președinte al Parlamentului și cu membrii comisiei parlamentare speciale. În caz contrar, credem că sunt inevitabile proteste regionale și naționale ale fermierilor, care deja nu au ce pierde și care vor ieși deja la manifestații nu doar cu lozinci economice”, se menționează în scrisoarea semnată de către directorul Executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Bădărău, și adresată președintei Maia Sandu și speakerului Igor Grosu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!