„Potrivit informațiilor recepționate, într-o casă de locuit s-a produs o deflagrație în urma căreia o persoană a suferit arsuri pe suprafața corpului fiind declanșat și un incendiu. La fața locului au intervenit două echipe de salvatori și pompieri.
Ajunși la destinație, aceștia au constatat că incendiul s-a produs în urma unei deflagrații, fiind afectate bunuri materiale din încăperile bucătăriei și dormitorului.
Totodată, proprietarul locuinței un bărbat în vârstă de 58 de ani, a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spitalul raional pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. La moment starea acestuia este grav-stabilă”, precizează IGSU.
Incendiul a fost localizat la ora 10:56 și lichidat complet la ora 10:57.
La fața locului, specialiștii IGSU, au stabilit preliminar că incidentul s-a produs ca urmare a nerespectării regulilor de exploatare a instalațiilor alimentate cu gaze naturale.
Toate circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite de specialiști.
În acest context, salvatorii și pompierii îndeamnă repetat cetățenii să verifice periodic funcționalitatea instalațiilor conectate la gaze naturale și să întrețină corespunzător alimentarea acestora cu gaze. De asemenea, oamenii sunt rugați să aerisească încăperile înainte de utilizarea aragazelor și să respecte cu strictețe normele de siguranță, pentru a preveni situațiile de risc.
IGSU recomandă instalarea detectoarelor de fum și gaz în locuințe, deoarece acestea permit depistarea rapidă a scurgerilor periculoase și contribuie la prevenirea incidentelor grave.
În caz de situații de urgență oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!