Alături de ea s-a aflat Kate Moss, supermodelul britanic cunoscut pentru escapadele sale legendare, iar apropierea dintre cele două a devenit rapid subiectul cel mai comentat al serii.
Surse din anturajul vedetei susțin că aniversarea a fost una dintre cele mai energice petreceri pe care Kim Kardashian le-a dat vreodată, iar atmosfera a depășit cu mult obișnuitul glamour hollywoodian.
Organizată în casa fotografului Mert Alas, petrecerea a reunit staruri de la Hollywood și nume sonore din industria modei, transformând evenimentul într-o noapte în care opulența și excesele au mers mână în mână. Kim Kardashian a schimbat două ținute ultra-provocatoare și nu s-a ferit să se implice în momente picante, inclusiv un sărut surpriză cu un invitat topless, surprins rapid de cei prezenți.
Prezența lui Kate Moss a fost highlight-ul serii, iar surse apropiate spun că între cele două s-a creat o legătură complet nouă. Dacă până acum colaborările lor au avut în general un caracter strict profesional, petrecerea de la Londra pare să fi schimbat lucrurile. Martorii spun că au fost „de nedespărțit” toată noaptea, dansând, râzând și făcând planuri pentru viitor.
Kim Kardashian a fost extrem de impresionată de energia supermodelului britanic, iar apropierea lor neașteptată ar fi surprins-o în cel mai bun mod posibil. „A simțit că a redescoperit plăcerea pură a distracției și spontaneității”, spun surse din anturajul ei. Este motivul pentru care vedeta ia în calcul să petreacă mai mult timp în Londra, ba chiar să își achiziționeze o proprietate acolo.
Nu este pentru prima dată când cele două colaborează: Kate Moss a fost imaginea unei campanii SKIMS în trecut, însă relația lor nu trecuse dincolo de colaborările profesionale. Acum, însă, prietenia lor pare gata să se transforme într-un parteneriat mult mai strâns în lumea modei europene.
Evenimentul de la Londra a venit într-un moment plin pentru Kim Kardashian, care jonglează între businessuri, apariții publice și responsabilitățile de mamă singură. Surse apropiate spun că presiunea constantă, dar și atacurile venite din partea fostului soț, Kanye West, au făcut-o pe vedetă să uite de relaxare.
Petrecerea i-ar fi amintit cât de mult îi lipsea „distracția adevărată”, iar atmosfera creată de Kate Moss a avut un impact neașteptat asupra ei. De aici și dorința de a-și extinde prezența în Europa și de a deveni o parte mai activă a scenei fashion londoneze, alături de prietena sa proaspăt redescoperită.
Momentul cel mai comentat al nopții a fost, fără îndoială, cel în care Kim Kardashian a fost surprinsă sărutându-se cu un invitat topless. Imaginile au circulat rapid printre invitați și au alimentat și mai mult reputația petrecerii ca fiind una dintre cele mai nebune ale anului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!