„Potrivit materialelor din dosar, cei doi inculpați se cunoșteau de mai mulți ani, fiind consăteni, iar între aceștia existau relații de prietenie. Bărbatul mergea frecvent în vizită la domiciliul inculpatei. Astfel, în vara anului 2020, bărbatul s-ar fi aflat la domiciliul inculpatei, unde, în timp ce consumau băuturi alcoolice, femeia i-ar fi permis acestuia să intre în camera în care se afla minora, în vârstă de 6 ani. Inculpatul, pentru a-și satisface poftele sexuale, a profitat de vârsta fragedă a copilei, de vulnerabilitatea acesteia și de imposibilitatea de a se apăra, a determinat-o să participe la un act de natură sexuală.
Ulterior, minora a părăsit domiciliul și s-a adăpostit într-o casă părăsită din apropiere. Aceasta fost identificată de mama sa, care, folosind amenințări cu violența fizică, a determinat-o să revină acasă. Aici, minora a fost din nou constrânsă să participe la astfel de fapte.
Inculpata a permis ca minora să fie implicată în astfel de activități pentru obținerea unor foloase financiare, primind ulterior de la bărbat suma de 100 de lei”, scrie PG.
În instanță, inculpații nu și-au recunoscut vina, respingând acuzațiile aduse. Bărbatul a susținut că acuzațiile sunt false și că ar fi fost provocate de un conflict personal cu tatăl minorei, iar femeia a negat că și-ar fi exploatat copilul sau că ar fi primit bani în acest scop.
Bărbatul nu este la prima abatere de lege, fiind condamnat anterior.
Sentința este cu drept de atac.
Persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!