22,12 lei/l Benzină urcă la 22,12 lei/l cu 8 bani în weekend, motorină coboară la 18,72 lei/l 110.000 Păsări de la fermă autohtonă nimicite de ANSA după depistare metronidazol în ouă și ser 550.000 lei Pensionară de 73 ani din Chișinău înșelată de escroci cu promisiuni de securizare conturi 48.100 $ Pasageră prinsă cu 48.100 dolari nedeclarați la aeroportul din Chișinău pe culoarul verde
Sandu, despre protestul fermierilor: Înțeleg că au probleme, în același timp noi nu putem să închidem țara pentru Ucraina, care ne apără
Președinta Maia Sandu spune că înțelege că fermierii au anumite probleme, dar în același timp nu pot să închidă țara pentru Ucraina. „Ucraina ne apără efectiv de pericolul rusesc astăzi și noi suntem obligați să facem ce putem”, a declarat șefa statului, la Vocea Basarabiei.
Foto: colaj

„Înțeleg că fermierii au anumite probleme și înțeleg și contextul, în același timp noi nu putem să închidem țara pentru Ucraina, pentru că repet Ucraina ne apără efectiv de pericolul rusesc astăzi și noi suntem obligați să facem ce putem.

Înțeleg că Guvernul a venit cu anumite soluții, o să discute, o să protesteze și sper să se găsească niște soluții. Să se găsească soluții acceptabile pentru ambele părți”, a spus Sandu.

Fermierii s-au ținut de cuvânt și au ieșit ieri la protest. Aceștia și-au scos tractoarele pe traseele din țară, nemulțumiți de faptul că autoritățile nu le acceptă revendicările. MAIA a venit cu reacție.

Cu o zi înainte, discuția fermierilor cu premierul Dorin Recean nu s-a soldat cu rezultat palpabil pentru agricultori, anunță Asociația Forța Fermierilor. Aceștia spun că premierul nu a fost de acord cu revendicările acestora și a refuzat să semneze documentul „măcar cu 4 din cele 5 revendicări”. „Am auzit din nou mai multe promisiuni foarte generale pentru perioada nedeterminată, pe când marea majoritate a fermierilor mici și mijlocii riscă să falimenteze în următoarele 2-3 luni și au comunicat acest lucru la această ședință. În cadrul discuției, fermierii au constatat că din păcate chiar unele promisiuni mai concrete, formulate din partea autorităților încă din martie, nu sunt realizate până în prezent”, se arată în comunicat.

La data de 26 mai, agricultorii au anunțat că își scot tractoarele în Piața Marii Adunări Naționale pentru un protest non-stop. Asociația Forța Fermierilor anunță protest cu tehnică agricolă în PMAN, în perioada 7-30 iunie, la care ar urma să participe circa 1000 de persoane și 300 de unități de tehnică agricolă.

Anterior, Asociația Forța Fermierilor a cerut intervenția urgentă și foarte concretă din partea statului privind depășirea crizei din sistemul agrar. „Insistăm ca problemele agricultorilor din Republica Moldova să fie discutate în cadrul Summit-ului Comunității Politice Europene, care va fi organizat în țara noastră în perioada 1-2 iunie 2023”, se arată într-un comunicat al Asociației.


Pub