„A avut loc o conducere în teren în care acesta (n.r.: Gheorghe Dincă) a indicat că a abandonat un sac care conținea fragmente osoase arse și cenușă. Aceasta trebuie să fie cernută pentru a vedea ce resturi mai sunt acolo”, a declarat Mihaela Porime, purtătoare de cuvânt DIICOT, citată de digi24.ro.
Din declarațiile lui Gheorghe Dincă, resturile umane ar fi ale Luizei Melencu, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie 2019, iar crima a avut loc în aceeași zi în care fata a fost sechestrată, tot la domiciliul lui Gheorghe Dincă. Inițial, suspectul a spus că a aruncat trupul în Olt, iar apoi în Dunăre. Acum a revenit și a indicat pădurea de lângă Caracal.
„Din declarația sa, așa spune, că este trupul Luizei. Până nu avem rezultatele de laborator, nu putem spune asta”, a subliniat Mihaela Porime.
Legat de uciderea Luizei Melencu, Gheorghe Dincă susține acum că a folosit aceeași metodă ca și în cazul Alexandrei, adică ucidere și ardere a cadavrului. „Acesta a precizat ca a folosit aceeași metodă. Agresiunea s-a petrecut tot la domiciliu. A revenit cu noi declarații”, a spus purtătorul de cuvânt al DIICOT. Mihaela Porime a confirmat că deocamdată nu a fost găsite telefonul și cartela SIM ale victimei.
Procurorii au continuat și luni să ridice probe de la casa lui Gheorghe Dincă, spunând că deocamdată nu au indicii că ar fi fost mai multe victime, în afară de Alexandra și Luiza. „Sunt ridicate în fiecare zi urme biologice din casă” asupra cărora se fac expertize, a punctat purtătorul de cuvânt.
Testul poligraf nu a fost deocamdată realizat, cercetările continuând și marți la locul faptelor.
Amintim că ieri au apărut primele informații precum că la marginea unei păduri din apropierea casei lui Gheorghe Dincă au fost descoperite rămășițe umane.
Luiza a dispărut în aprilie 2019.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!