„În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. condamnă inculpatul Dincă Gheorghe la pedeapsa de 30 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat”, se precizează în decizia Curţii de Apel Craiova. În același caz, judecătorii au majorat pedeapsa aplicată lui Ştefan Risipiţeanu, acuzat de viol, de la 7 ani închisoare la 12 ani închisoare. Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu au fost trimişi în judecată în cazul Caracal în 2020. Dincă a fost acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu în locuinţa sa din Caracal.
La începutul anchetei DIICOT, Gheorghe Dincă a declarat că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie 2019 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale. De asemenea, el a afirmat că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie 2019, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal. Ulterior, el şi-a schimbat declaraţia şi a spus că nu a ucis-o pe Luiza Melencu, iar fata ar fi fost luată din casa lui de alte persoane. În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.
Dincă a fost obligat şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum total de 750.000 lei, din care suma de 744.129,55 lei în timpul urmăririi penale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!