„Suspecții ar fi recrutat două tinere, prin intermediul platformelor de socializare, profitând de situația vulnerabilă a acestora și promițându-le câștiguri financiare și un mod de viață mai bun.
Ulterior, victimele de 19 ani au fost transportate în Chișinău și adăpostite în apartamente închiriate, unde ar fi fost exploatate sexual.
În urma a trei percheziții efectuate la domiciliile și în locațiile utilizate de aceștia, oamenii legii au ridicat mijloace bănești, a căror proveniență urmează a fi stabilită, precum și alte probe relevante pentru cauză.
Cei doi suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 12 ani.
Investigațiile continuă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!