Politiciana a lansat un îndemn către cetățenii care se regăsesc în Programul partidului să adere la echipa pe care o conduce.
Ea a amintit că, obiectivele de bază ale Programului partidului sunt: Asigurarea păcii – prioritate absolută; Stoparea crizei demografice; Revenirea de la dictatură la democraţie; Politică externă echilibrată, bazată pe interesele reale ale Republicii Moldova; Justiţie independentă şi profesionistă; Luptă reală cu corupţia; Economie bazată pe investiţii, pe reguli de joc clare şi stimulatorii; Sistem de protecţie socială eficient; Noi abordări în sănătate, educaţie şi cultură; Descentralizare şi autonomie locală reală; Soluţionarea problemei transnistrene.
„Fiecare din aceste obiective e dezvoltat prin acţiuni concrete. Avem viziune, avem capacităţi şi avem dorinţa sinceră de a salva Republica Moldova. Ţara noastră poate şi trebuie să fie salvată şi noi vom face acest lucru”, a menționat Irina Vlah, precizând că programul a fost elaborat urmare a discuțiilor cu cetățenii.
Amintim că, Partidul Republican „Inima Moldovei” a fost constituit în cadrul Congresului din 16 noiembrie 2024, iar 3 zile mai târziu, la Agenția Servicii Publice, au fost depuse actele pentru înregistrarea partidului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!