23,59 lei/l Benzina A95 se scumpește mâine cu 4 bani la 23,59 lei/litru motorină 20,45 lei/l noile prețuri ANRE 54.000 Refugiați ucraineni în Chișinău la 4 ani război peste 54 mii protecție temporară 11k copii integrați 40.000.000 lei Fraudă uriașă termopane companie evaziune fiscală pagubează bugetul statului cu 40 mil lei 20,18 lei/€ Euro în scădere ușoară la 20,18 lei dolar 17,12 lei curs BNM oficial pentru astăzi
Ministerul Culturii vrea mai mult control: Cere să fie informat din timp despre concerte cu artiști din CSI, invocând „interesul public”

Ministerul Culturii anunță că a transmis o circulară către instituțiile publice de cultură aflate în subordine, dar și companiile de impresariat, prin care solicită informarea prealabilă în cazul în care acestea intenționează să invite sau să implice artiști din străinătate, în special, din statele CSI în spectacole, concerte, festivaluri sau alte activități cultural-artistice organizate în Republica Moldova.

Foto: UNIMEDIA

„Prin urmare, managerii instituțiilor culturale trebuie să evalueze din timp eventualele riscuri și să notifice Ministerul Culturii, înainte de anunțarea publică și punerea în vânzare a biletelor evenimentelor, despre invitarea și/sau implicarea unor oameni de creație din străinătate pentru participare în cadrul proiectelor, programelor și activităților cultural-artistice organizate și desfășurate pe teritoriul Republicii Moldova, din statele CSI și cele condamnate de comunitatea internațională pentru agresiune armată. De precizat că măsura nu interzice organizarea evenimentelor culturale și nici colaborările internaționale, ci urmărește prevenirea situațiilor care pot genera anulare de evenimente, tensiuni publice, probleme de securitate sau prejudicii de imagine pentru instituțiile statului. Libertatea de exprimare și creație artistică trebuie exercitată cu responsabilitate și cu respectarea valorilor unei societăți democratice. Invitarea unor persoane publice care susțin sau justifică public agresiuni armate poate afecta interesul public, morala, și imaginea instituțiilor culturale.

Ministerul Culturii reafirmă că instituțiile culturale trebuie să rămână spații deschise publicului și dialogului artistic, acționând responsabil”, notează instituția.



Pub