40 posturi Poliția de Frontieră recrutează 40 de ofițeri și subofițeri pentru Direcția Regională Vest 15–49 L/mp Cod galben de ploi: 15–49 litri pe m² pe arii extinse până mâine seara 1.200 arestări Proteste violente în Franța: 1.200 arestări și 150 de polițiști răniți în jafuri 1.000.000 € Influencer Katy Black: primul milion de euro câștigat și peste un milion lei impozite plătite
A evadat chiar din Judecătorie: Polițiștii, pe urmele unui tânăr de 22 de ani
Un tânăr de 22 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal, a evadat din Judecătoria Soroca, sediul Florești. Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, în jurul orei 16:00
Foto: Simbol

„Un tânăr de 22 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal, având măsura preventivă arest la domiciliu, la 17 mai s-a prezentat la ședința de judecată nefiind însoțit de polițiști, iar dupa examinarea cazului și până la pronunțarea deciziei a evadat din sediul Judecătoriei, deplasându-se într-o direcție necunoscută.

După dispariția acestuia, a fost anunțat serviciul de escortă, care au intervenit pentru depistarea și prezentarea lui în fața instanței”, a menționat poliția.

La moment oamenii legii întreprind toate măsurile pentru a stabili locul aflării tânărului.


Pub