4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Fără rug în noaptea de Paște: Persoanele care vor arde anvelope riscă amenzi usturătoare

În ajunul sărbătorii de Înviere, Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă cetățenii să respecte normele de protecție a mediului și să evite practicile nocive, în special aprinderea rugurilor din deșeuri, cu precădere a anvelopelor uzate.

Foto: FB

„Deși pentru unii această tradiție pare inofensivă, arderea anvelopelor și a altor materiale toxice generează emisii extrem de periculoase. Fumul rezultat conține substanțe toxice precum dioxinele și metalele grele, care poluează aerul, afectează solul și pot contamina sursele de apă. În același timp, aceste substanțe reprezintă un risc major pentru sănătatea oamenilor, provocând afecțiuni respiratorii, alergii severe și, în timp, boli cronice grave.

Inspectoratul avertizează că astfel de acțiuni constituie contravenții și vor fi sancționate conform legislației în vigoare.

Persoanele depistate că ard anvelope sau alte deșeuri periculoase riscă amenzi contravenționale semnificative, precum și obligarea de a achita prejudiciul cauzat mediului.

În această perioadă, inspectorii de mediu vor intensifica controalele în teritoriu pentru a preveni și combate aceste practici ilegale.

Facem apel către toți cetățenii să manifeste responsabilitate și respect față de mediul înconjurător. Sărbătoarea Învierii trebuie să fie un prilej de lumină, curățenie și grijă față de natură, nu de poluare și pericol pentru sănătate.

Un mediu curat începe cu alegeri responsabile – fii parte din schimbare”, se arată într-un comunicat.


Pub