Potrivit informațiilor publicate pe X, banii erau destinați organizaţiei Internews pentru programe, inclusiv „îmbunătățirea mass-media pentru democrație, incluziune și responsabilitate în Moldova” și promovarea „organizațiilor media durabile”.
Anterior, Președintele SUA, Donald Trump, a menționat Republica Moldova într-un discurs susținut la Mar-a-Lago, unde a vorbit despre „cheltuielile nejustificate” ale guvernului american.
Peste 4,1 milioane de lei a primit de la USAID, doar în 2024, „K Lumea” Natei Albot - un ONG fondat în 2013, „cu scopul de a crea proiecte culturale în Moldova”. Cel puțin așa arată documentele făcute publice pe canalul de Telegram SPPOT. Banii ar fi fost oferiți pentru „sprijinirea procesului de integrare europeană”, inclusiv a referendumului care a fost organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.
„Asta e, cine e cu banii, acela comandă muzica”, astfel a răspuns deputata PAS, Olesea Stamate, fiind întrebată dacă sistarea finanțării din partea USAID influențează Guvernarea de la Chișinău.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a adresat o scrisoare Ambasadei SUA prin care cere informații referitoare la „finanțarea proiectelor cu fondurile oferite de USAID”, în perioada 2020-2024. „Cu bani americani, partidul PAS și Maia Sandu au manipulat opinia publică din Republica Moldova, au impus cenzura și au suprimat libertatea de exprimare. Cine va răspunde pentru asta politic și juridic?”, a scris liderul formațiunii, Igor Dodon.
Miliardarul Elon Musk, care conduce eforturile preşedintelui american Donald Trump de a restrânge guvernul federal, a spus că lucrează pentru a închide agenţia de ajutor extern a SUA, USAID. Mai mult, acesta a numit agenția „organizație criminală” și ar fi suspendat contul USAID de pe X, cu un milion de abonați.
Președinta Maia Sandu a negat faptul că Partidul Acțiune și Solidaritate, pe care l-a condus, ar fi beneficiat de bani din partea USAID sau alte fonduri americane. „Este ilegal, noi am respectat întotdeauna legea”, a precizat șefa statului.
Fostul premier, Vlad Filat, liderul PLDM, a venit cu o reacție privind scandalul legat de agenţia de ajutor extern a SUA, USAID, și s-a adresat Guvernării din Republica Moldova. „Unde sunt banii și cine este, de fapt, sunt hoți și bandiți?!”, a scris politicianul pe rețele.
Totodată, Igor Dodon a solicitat administrației Trump să efectueze un audit al fondurilor acordate ONG-urilor și să investigheze utilizarea banilor în campaniile electorale ale Maiei Sandu din 2020-2024. „Când acest lucru se va confirma, Maia Sandu și gașca ei trebuie să-și dea demisia și să plece de la guvernare”, a menționat Igor Dodon.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!