Victima, un bărbat din raionul Drochia, a fost înșelată cu suma de 8 500 de euro, conform informațiilor furnizate de Inspectoratul General de Poliție.
Schema frauduloasă a fost pusă la cale de doi indivizi, de 42 și 32 de ani, care au publicat un anunț fals pe o platformă de comerț online, oferind spre vânzare un tractor „Belorus-820”.
Doritor să achiziționeze un vehicul agricol, bărbatul din Drochia a luat legătura cu escrocii și, după mai multe discuții telefonice și o recipisă întocmită, a transferat suma cerută. Însă, după primirea banilor, suspecții nu și-au mai îndeplinit obligațiile contractuale și au încetat să mai răspundă la apeluri.
În urma plângerii depuse de victimă pe data de 19 iunie, polițiștii din Drochia și Bălți, împreună cu patrula de poliție, au reușit să-i localizeze și să-i oprească pe escroci în timp ce se deplasau cu un automobil Toyota spre raionul Sîngerei.
În timpul interogatoriilor, bărbatul de 32 de ani din regiunea transnistreană a admis că deține suma de 8 500 de euro, obținută din vânzarea tractorului inexistent.
Acum, cei doi sunt reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați pentru comiterea unei escrocherii în grup, care a cauzat daune semnificative.
În cazul în care vinovăția lor va fi dovedită, riscă o amendă cuprinsă între 42 500 și 67 500 lei sau închisoare de la unu la cinci ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!