20,14 lei/l Motorină se scumpește mâine la 20,14 lei/litru după prețuri ANRE, benzină la 23,14 lei/l 15 Persoane reținute de mascați la call center escrocherii din Chișinău cu rulaj lunar 2 mil $ 6.000.000 lei Profit anual raportat la ferma ministră Catlabuga, imposibil vs 5 mil cifră afaceri contestată 87.000 Mașini electrice și hibride înregistrate în Moldova, 11% electrice pure, creștere x16 electrice
Olimpiadele școlare, amânate din cauza vremii. MEC anunță noi date la competițiile programate pentru acest weekend

În contextul situației meteorologice și a prognozelor pentru perioada 6 - 9 februarie, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, în coordonare cu Organele locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDI), au decis ca olimpiadele raionale/municipale/zonale planificate pentru sâmbătă și duminică, 7 și 8 februarie 2026 să fie transferate pentru zilele de joi, 12 februarie și vineri, 13 februarie.

Foto: Poză-simbol

„Astfel, Olimpiadele de Matematică și Limbi străine: Limba engleză și Limba spaniolă, vor avea loc joi, 12 februarie, cu începere de la ora 12:00, iar Olimpiadele de Informatică și Limbi străine: Limba franceză și Limba germană, vor avea loc vineri, 13 februarie, cu începere de la ora 12:00.

Celelalte olimpiade și concursuri, la această etapă, rămân a fi organizate conform orarului actualizat prin Ordinul MEC 178 din 28.01.2026.

Pentru instituțiile de învățământ în care se vor desfășura olimpiadele în zilele de joi și vineri, OLSDI va decide dacă procesul educațional se va desfășura în format online sau dacă orele vor fi prescurtate”, se arată într-un comunicat emis de MEC.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un Cod Galben de polei și ghețuș în țară. Avertizarea se va menține până pe 6 februarie, ora 20:00.

În urma condițiilor meteorologice nefavorabile, înregistrate pe întreg teritoriul țării, salvatorii IGSU au intervenit în mai multe situații pentru deblocarea și tractarea mijloacelor de transport, precum și pentru acordarea ajutorului echipajelor medicale.

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că, circulația vehiculelor de mare tonaj este sistată temporar în toată țara. Măsura a fost luată după o evaluare a situației, în comun cu Administrația de Stat a Drumurilor, pentru a permite intervenția rapidă și în siguranță a echipelor din teritoriu.

Poliția Națională a informat că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, circulația camioanelor și autobuzelor este sistată temporar pe mai multe sectoare de drum național.

Totodată, în contextul condițiilor climaterice nefavorabile, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal au informat că, începând cu ora 11:45, în punctele de trecere a frontierei Leușeni, Palanca și Tudora a fost sistat temporar accesul în Republica Moldova pentru mijloacele de transport de mare tonaj.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a venit cu un apel către cetățeni, în contextul prelungirii Codului Galben de polei și ghețuș pe întreg teritoriul țării. Edilul îndeamnă oamenii să evite deplasările neesențiale și să manifeste maximă prudență, avertizând că drumurile rămân periculoase din cauza condițiilor meteo dificile.


Pub